Parlamentarii PSD de Arad, deputatul Dorel Căprar și senatorul Mihai Fifor pun capăt zvonurilor și declarațiilor contradictorii legate de ipotetica mutare a elicopterului SMURD, în următoarele luni, la Timișoara. Totul a plecat de la o afirmație, făcută în presă, de către președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin. “Pentru că s-a făcut destulă tevatură în media pornind de la acea declarație, am stat de vorbă, împreună cu senatorul Fifor, cu factorii responsabili din Ministerul de Interne, care ne-au dat asigurările necesare că elicopterul SMURD nu va fi mutat la Timișoara. Aceleași surse oficiale au precizat că Aradul asigură condiții optime de operabilitate a elicopterului, pe baza criteriilor de trafic, condiții pe care Timișoara nu este în măsură să le satisfacă datorită traficului mare existent pe unitatea de profil”, afirmă deputatul Dorel Căprar
“Aradul îndeplinește pe deplin condițiile de aterizare, garare și toate cele necesare pentru întreținerea unui astfel de aparat de zbor. Așadar, putem pune capăt speculațiilor vehiculate în ultimele zile. Sigur, vom monitoriza atent problema și în același timp mizăm pe înțelegerea și discernământul celor care conduc Consiliile Județene Arad și Timiș pentru a nu dezvolta polemici inutile și mai ales a orienta problematica într-o zonă nerealistă, pe baza unor impresii și imbolduri și nu prin analize concrete de eficiență operațională, realizate la nivelul Ministerului de Interne”, spune senatorul Mihai Fifor
No Comments
Comments for Elicopterul SMURD nu va fi transferat la Timișoara, asigură parlamentarii PSD de Arad are now closed.