Guvernul Ponta se dovedeşte ostil întregului mediu economic, prin promovarea de noi taxe, prin reducerea până spre minim a fondurilor pentru investiţii şi prin tracasarea agenţilor economici din cauza unor măsuri aşa-zis reformatoare care au dus la desfiinţarea unor agenţii din cadrul Finanţelor şi a Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Nici cel mai important sector, agricultura, nu a scăpat de măsurile luate de Guvernul Ponta. După ce a dispus impozitarea producătorilor agricoli, acum din cauza incapacităţii profesionale acest sector a mai primit două lovituri. „În primul rând, bugetul comunitar alocat agriculturii româneşti în perioada 2014-2020 a fost redus, pe pilonul 2, de la 8,12 miliarde de euro la 7,1 miliarde. Iar din aceasta suma 30 de procente vor fi alocate pe măsuri de agromediu, ceea ce înseamnă că de la investiţiile directe, cum ar fi măsurile 121 sau 123, se vor tăia circa 3 miliarde de euro. De asemenea, la rectificarea bugetară din vară, Guvernul Ponta a tăiat suma de 130 mil. € de la agricultura, aferentă trimestrului 3 din 2012, pentru subvenţia la motorină a lucrărilor agricole de toamnă. Sunt două lovituri, una cu efect imediat, cealaltă pe termen lung, care vor afecta unul dintre cele mai promiţătoare sectoare economice ale României”, a declarat deputatul Eusebiu Pistru.
No Comments
Comments for Eusebiu Pistru: „Guvernul USL loveşte din nou în agricultori” are now closed.