Excelenţa Sa, Esther Blythe, Ambasadorul Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a fost astăzi, 30 iunie 2014, oaspetele judeţului Arad. Domnia sa, alături de Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean a participat, la Sebiş, la inaugurarea secţiei de radiologie din cadrul Spitalului orăşenesc, secţie realizată cu sprijinul Asociaţiei „Europa pentru Europa”, din Marea Britanie, reprezentată de preşedintele dr. Graham Giles MBE.
Ambasadorul Marii Britanii şi Irlandei de nord, Excelenţa Sa Esther Blythe, s-a declarat impresionată de modul în care a fost primită de autorităţile locale şi a vorbit în limba română, pentru a îi putea onora, la rândul domniei sale, pe locuitorii oraşului. „Europa pentru Europa şi-a unit forţele cu preşedintele Nicolae Ioţcu şi primarul Gheorghe Feieş, într-un proiect comun, derulat în sprijinul persoanelor bolnave. Este primul parteneriat de acest gen din România, o sarcină complexă care a fost dusă până la capăt. Urmează realizarea unei reţele de diagnostic digital la nivelul judeţului, care va include spitale urbane şi rurale, medici de familie, centre medicale civile, dar şi cele din penitenciare. Mă bucur că organizaţia domnului doctor Giles a derurat o activitate atât de intensă, că am pus bazele unui parteneriat româno-britanic pe domeniul sănătăţii, parteneriat care garantează bunele intenţii ale britanicilor şi românilor din Arad, care se manifestă precum o autostradă informaţională, cu fluxuri de comunicare atât dintre partea română, cât şi dintre partea britanică”, a declarat Excelenţa Sa.
În anul 2013, reprezentanţii asociaţiei au dorit să investească în sistemul medical arădean şi, la recomandarea preşedintelui Nicolae Ioţcu, au ales spitalul din Sebiş. Unitatea medicală a primit aparatură radiologică pentru înfiinţarea unei secţii de radiologie, care va deservi peste 70.000 de locuitori din zona arondată acestui spital. Consiliul Județean Arad a suportat cheltuielile de transport și montaj, în valoare de 25.000 de euro, primăria Sebiş a alocat fondurile necesare lucrărilor de infrastructură, iar partenerii britanici au adus aparatura, în valoare de 100 de mii de euro. În momentul de față, se fac ultimele demersuri pentru obţnerea autorizației de funcţionare, directorul spitalului, Cristian Sîrb, estimând că, începând de săptămâna viitoare, aici vor putea fi consultaţi primii pacienţi.
„Suntem într-un moment în care putem spune că un parteneriat început acum multe luni de zile este dus la bun sfârşit. Atunci când a apărut această posibilitate să îmbunătăţim sistemul de sănătate din judeţul Arad, prin oferta partenerilor din Marea Britanie, decizia noastră a fost să ducem acest prim aparat spre Sebiş, spre singurul spital ce funcţionează în zonă. Consiliul Judeţean, de la preluarea sistemului medical arădean, atât din municipiu cât şi din judeţ, a investit peste 7 milioane de euro, urmând ca în perioada imediat următoare alte 7 milioane de euro, provenite din fonduri europene, să fie alocate spre lucrări de infrastructură şi achiziţionare de aparatură medicală. Ceea ce s-a făcut la Sebiş este o parte a unui proiect mai amplu, în care vor intra şi alte spitale şi mă refer aici la Secţia TBC din Arad. Am discutat cu membrii Asociaţiei Europa pentru Europa şi estimăm că, la sfârşitul acestui an, vom începe demersurile pentru achiziţionarea de aparatură medicală de specialitate, cu sprijinul acestora”, a subliniat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Edilul oraşului, Gheorghe Feieş, a precizat că, în perioada următoare, medicul şi asistenţii medicali vor urma un program de instruire cu o echipă din Marea Britanie. „Vreau să vă spun că avem o dotare atât de performantă încât vom putea colabora cu marile clinici şi centre universitare din ţară pentru a pune un diagnostic cât mai precis. Este o mare realizare pentru zona noastră, nemaifiind cazul ca pacienţii noştri să mai facă drumul până la Arad, Brad sau Ştei pentru un consult radiologic“, a spus primarul.
Excelenţa Sa, Esther Blythe, Ambasadorul Marii Britanii şi Irlandei de Nord, va fi întâmpinată astăzi, la ora 17.30, de Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, la sediul instituţiei. Aceasta va asista la prezentarea potenţialului economic al judeţului Arad.
[nggallery id=198]
No Comments
Comments for Excelenţa Sa, Esther Blythe, Ambasadorul Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a pecetluit la Sebiş, primul parteneriat în sănătate din Arad (FOTO) are now closed.