Liceul Special „Sfânta Maria” a câștigat un proiect Erasmus+, de mobilitate în domeniul învățământului profesional și tehnic, prin care 15 de elevi, cu deficiențe mintale ușoare și moderate, însoțiți de 10 cadre didactice, se vor deplasa în Spania, într-un schimb de experiență.
Denumirea proiectului este „Șanse egale pentru elevii cu cerințe educaționale speciale în formarea profesională”, iar durata schimbului de experiență este de 14 luni. Valoarea proiectului este de maxim 59.990 euro, întreaga sumă fiind suportată de autoritatea finanțatoare: Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.
„Învățământul special reprezintă un domeniu sensibil, delicat, iar scopul principal este să-I pregătim pe copii pentru pasul următor, integrarea în societate. Acest proiect, de care vor beneficia 15 elevi și 10 cadre didactice, este un remarcabil schimb de experiențe, atât pentru copii, care vor vedea o altă societate, bazată pe valori și condiții diferite de ale noastre, dar și pentru profesori, care vor putea să vadă un alt mod de pedagogie în învățământul special”, a afirmat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Proiectul a fost câștigat în urma deschiderii unei linii de finanțare, prin programul Erasmus+, program al Uniunii Europene, care pune accent pe incluziunea socială, pe îmbunătățirea abilităților, pe descoperirea diversităților culturale, pe promovarea participării tinerilor la viața democratică. Activitățile cuprinse în proiectul pentru care Liceul Special ,,Sfânta Maria” Arad a solicitat finanțarea, vor avea un impact real în școală și în comunitate întrucât oferă elevilor un sentiment de satisfacție cu privire la depășirea situațiilor generate de diferitele afecțiuni pe care aceștia le au.
No Comments
Comments for Experiențe spaniole pentru elevi și cadre didactice de la Liceul „Sfânta Maria” are now closed.