Falcă, către Fifor: „Să nu ne confundați cu PSD Craiova, noi, la Arad, suntem civilizați”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on februarie 11, 2016 with No Comments

falca

Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, îi transmite senatorului PSD Mihai Fifor că arădenii sunt civilizați, chiar dacă social-democratul consideră că Aradul nu e un oraș european, și îi atrage atenția acestuia să nu încerce să-i păcălească și să-i ia în derâdere pe arădeni, așa cum a procedat cu cetățenii din Craoiva, de unde în cele din urmă a fost alungat.

„Fiind alungat de craioveni și de cei din PSD Craoiva, domnul Fifor a venit la Arad, unde primul lucru pe care l-a făcut a fost să afirme că arădenii nu sunt europeni și că Aradul nu este un oraș european. Constatăm că vorbește, prin comunicate de presă, despre coborârea ștachetei la nivel politic, intelectual, moral și administrativ și ne spune că Aradul este mediocru. Poate ne spune domnul Fifor cum au ridicat dânsul și cei din PSD ștacheta din punct de vedere politic, din moment ce a venit la Arad să-și cumpere un viitor post de senator, în complicitate cu domnul Căprar. Poate ne spune domnul Fifor cum au ridicat ei ștacheta din punct de vedere al moralității din viața politică, excluzând oameni din PSD pentru a ocupa dânsul anumite posturi importante. Cum au ridicat domnul Fifor și colegii săi din PSD ștacheta din punct de vedere administrativ, când toți consilierii PSD au fost împotriva bugetului Municipiului Arad, un buget care alocă bani pentru cel mai mare proiect al Aradului – Regenerare Urbană, un proiect care deservește peste 60.000 de cetățeni? Aceeași oameni din PSD nu sunt de acord ca Aradul să izoleze terminc, pe fonduri europene, 391 de blocuri. Dacă tot suntem la acest capitol, poate n-ar fi rău să ne spună domnul Fifor cum a ridicat el ștacheta, din toate punctele de vedere menționate de dânsul, la Craiova, acolo de unde a fost alungat!? Să le spună domnul Fifor arădenilor cum dânsul, împreună cu domnii Ponta și Căprar, au făcut în așa fel în cât CET-ul din Arad să nu primească niciun ban timp de trei ani de zile. Mai mult decât atât, aceștia au militat pentru ca CET-ul să fie vândut și trecut în sistemul privat. În decursul istoriei, Craiova a dat acestei țări oameni importanți, care au reușit să facă lucruri importante, dar domnul Fifor nu este unul dintre ei. Limbajul și comportamentul domnului Fifor, cel puțin de când a venit la Arad, nu este deloc unul onorabil. Noi sperăm să nu ne confunde cu foștii săi colegi din PSD Craiova, iar dacă tot a fugit de acolo, putea măcar să ia cu el lucrurile bune. Contrar părerii domnului Fifor despre Arad și despre arădeni, noi, aici, suntem civilizați, iar nivelul Aradului a fost măsurat recent de revista Forbes, care ne-a clasat pe un onorabil loc 7 în topul orașelor din România. Constatăm, cu părere de rău, că nimic din lucrurile bune oferite de-a lungul anilor de oamenii importanți dați de Craoiva nu s-a prins de domnul Fifor”, a declarat președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă.

No Comments

Comments for Falcă, către Fifor: „Să nu ne confundați cu PSD Craiova, noi, la Arad, suntem civilizați” are now closed.