Co-președintele Alianței Creștin Liberale Arad, Gheorghe Falcă, respinge acuzațiile venite dinspre PSD Arad, conform cărora ar fi amenințat aleșii locali din comuna Șimand, pentru ca aceștia să nu migreze spre tabăra social-democrată. Liderul ACL spune că cei din PSD mint cu nerușinare și îi îndeamnă să facă o plângere penală în acest sens, pentru a-și dovedi bunele intenții, așa cum cei din Alianța Creștin Liberală vor face o plângere penală pe numele deputatului Dorel Căprar, pentru trafic de influență.
„Ceea ce spune domnul consilier Tripa, printr-un comunicat de presă, este complet fals. Nu am amenințat pe nimeni cu nimic, dar îl îndemn pe domnul Tripa să-și asume declarația și să facă o plângere penală în acest sens. Tot plângere penală vom face și noi, în cazul domnului Dorel Căprar, pentru trafic de influență. După cum știți, primarul din Șimand a confirmat public că domnul deputat Căprar i-a promis sume de bani pentru finalizarea unor obiective din comuna Șimand, oprite de Guvernul României în 2012. Mai grav decât atât, domnul primar a confirmat public că domnul Căprar i-a promis că va face intervenții la Prefectul Aradului pentru a nu ataca faptul că edilul va semna o adeziune la PSD, după ce în urmă cu câteva zile a semnat la PNL, lucru nepermis de Ordonanța nr. 55 a migrației politice, care permite doar o singură opțiune, nu două, cum a făcut domnul primar”, a declarat liderul ACL Gheorghe Falcă.
Totodată, Gheorghe Falcă este de părere că cetățenii pot înțelege acum de ce președintele PSD Arad, Dorel Căprar, împreună cu alți colegi de-ai săi de partid, au blocat mai multe investiții din municipiul și județul Arad, luând banii pentru a cumpăra primari de la Alianța Creștin Liberală.
„Vedem că domnul Căprar i-a promis primarului din Șimand, miliarde de lei pentru reabilitarea grădinței din comună și pentru asfaltarea unor străzi. Oare ce spun primarii PSD care timp de doi ani de zile, de când Ponta guvernează România, n-au primit nimic de la Guvern, în schimb acum există bani pentru cumpărarea primarilor de la alte partide? Oare ce spun arădenii despre faptul că domnul Căprar stă acum cu banii în buzunar pentru a cumpăra primari, în timp ce investiții precum cele de la pasajele de pe Centura Municipiului Arad sunt oprite din 2012, investițiile de la cele trei licee arădene (Aurel Vlaicu, CFR și Construcții), la fel, sunt oprite, investițiile pentru Canalul Mureșel sunt sistate din 2012, străzile Constituției, Hunedoarei și înca 25 de astfel de obiective, având finanțare de 8 milioane de euro, au fost oprite de Guvernul PSD în 2012, iar acum ei au bani să-i împartă după bunul plac și după interesul partidului? Sunt convins că cetățenii nu sunt de acord ca România să fie condusă după interesul PSD și că îi vor taxa la vot”, a mai declarat Gheorghe Falcă.
No Comments
Comments for Falcă: Cei din PSD mint cu nerușinare! Nu am amenințat pe nimeni cu nimic are now closed.