În urma informaţiilor difuzate pe diferite reţele sociale, referitoare la tăierea finanţării Festivalului de teatru francofon din Arad „AMIFRAN” facem precizarea că alocarea de fonduri a crescut cu 16.000 lei în 2017, raportat la 2016. Şi în acest an, finanţarea a fost acordată atât de Centrul Municipal de Cultură, cât şi de Centrul Cultural Judeţean, iar valoarea totală este de 146.000 de lei.
Pentru a se evita suprapunerile sau dublele finanţări, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului au hotărât să pună în concordanţă calendarele evenimentelor culturale care se desfăşoară în Arad, finanţate din bani publici,. Cu alte cuvinte, evenimentele culturale sau sportive care se desfăşoară în municipiul Arad să fie susţinute financiar, cu preponderenţă, de către Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, în timp ce Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, să finanţeze evenimentele culturale şi sportive care se derulează în judeţ.
Festivalul AMIFRAN se desfăşoară EXCLUSIV în municipiul Arad, iar acesta figura – la începutul anului 2016, deci înainte de decizia conducerilor Consiliului Judeţean şi Primăriei – atât pe calendarul evenimentelor culturale de la Centrul Municipal de Cultură, cât şi pe cel propus de Centrul Cultural Judeţean. Concret, de la Centrul Municipal de Cultură organizatorii Festivalului AMIFRAN au primit, în anul 2016, 80.000 lei, iar de la Centrul Cultural Judeţean Arad, 50.000 lei. În total, 130.000 lei.
Pe parcursul anului în curs, 2017, când cele două administraţii publice şi-au propus să-şi armonizeze calendarul cultural comun şi să colaboreze mai eficient, Festivalul AMIFRAN a primit din partea Primăriei Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, suma de 140.000 lei (cu 10.000 de lei mai mult decât suma primită anul trecut de la CMCA şi CCJA, la un loc). De asemenea, în plus, Festivalul AMIFRAN a fost finanţat şi de Centrul Cultural Judeţean, cu suma de 6.000 lei, pe bază unei solicitări depuse la capitolul „Proiecte”. Aşadar, în total, Festivalul AMIFRAN a fost bugetat în acest an cu suma de 146.000 lei, cu 16.000 lei mai mult decât bugetul primit în anul trecut.
Cât despre aşa-zisa „scoatere” a Festivalului de pe calendarul evenimentelor Centrului Cultural Judeţean Arad şi despre necesitatea informării organizatorilor despre acest lucru, facem precizarea că întregul Calendar al evenimentelor culturale este un document public, postat pe site-ul CCJA, iar actorii culturali interesaţi au posibilitatea (chiar o anumită obligaţie, în cazul celor interesaţi) să-l consulte în permanenţă.
Nu în ultimul rând, organizatorii Festivalului AMIFRAN sunt obligaţi, în baza contractelor de finanţare semnate cu Centrul Municipal de Cultură, respectiv Centrul Cultural Judeţean, să menţioneze contribuţia acestor instituţii la organizarea evenimentului finanţat, la fel ca toţi ceilalţi beneficiari de finanţări. În aceste condiţii, suntem convinşi că organizatorii Festivalului AMIFRAN vor respecta prevederile contractuale asumate şi vor menţiona sursa finanţării evenimentului.
No Comments
Comments for Festivalul AMIFRAN a primit 146.000 de lei, cu 16.000 în plus faţă de anul trecut, de la Municipiu şi Judeţ! are now closed.