Localitatea Căsoaia va fi și în această vară scena de desfășurare a unei serii de activități sportive, de agrement și cultural-artistice, toate mult așteptate de către public.
Consiliul Județean și Centrul Cultural Județean Arad invită toți amatorii de mișcare la ”Căsoaia Bike Race”, un eveniment dedicat promovării ciclismului în special și mișcării în general, secțiune a unei serii de concursuri de ciclism ce se desfășoară în vestul României. Vor avea astfel ocazia să se întreacă cei mai buni mountain-bikeri din zona de vest a țării și nu numai. Tot la Căsoaia, în Tabăra de agrement, va avea loc sâmbătă, 19 iulie, a.c., începând cu orele 19, cea de-a III-a ediție a Festivalului ”CĂSOAIA MUSIC FEST”. Pe scena vor evolua: Livia Daniel, Angela Darocz, Formatia Nova Band, Daniel Julean, Nelu Pitic si Trupa de Serviciu, Formatia The Batteries din Ungaria, Trupa B-TON. Consiliul Judeţean și Centrul Cultural Judeţean invită iubitorii de muzică bună să participe la o seară specială de muzică folk si rock în ambientul deosebit al Taberei Căsoaia.
„În această vară, tabăra de la Căsoaia va fi gazda unor manifestări pe care Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural, le susţine. Ne bucurăm că iată, după preluarea taberei, am reuşit să o scoatem din anonimat. Avem în derulare un proiect de peste 500 mii de euro din bani europeni, care va duce la modernizarea taberei. Prin aceste activităţi am reuşit să creştem numărul celor care frecventează această tabără de la 300 la 1200 de persoane, contribuind astfel şi la promovarea judeţului Arad”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Tot la finalul acestei săptămâni va avea loc ”Târgul de Fete de pe Muntele Găina” se va desfasura în 20 iulie a.c., fiind poate cea mai mare sărbătoare populară în aer liber care are loc în fiecare an în a doua jumătate a lunii iulie. Tradiția acestei sărbători încărcată de legendă se perpetuează din generație în generație, continuând să atragă an de an în sâmbetele și duminicile cele mai apropiate de Sărbătoarea Sfântului Ilie, mii de spectatori din toate zonele aferente, aceștia fiind animați de posibilitatea de a petrece două zile în spirit tradițional moțesc.
Formații artistice din județele Alba, Hunedoara, Cluj, Bihor, Arad, dar și din alte județe ale țării se întâlnesc pe Muntele Găina, realizând aici un adevărat festival al cântecului și jocului, al tradițiilor și datinilor strămoșești. Judeţul Arad va fi reprezentat de Ansamblul “Florile Mureşului” din Vladimirescu. „Judeţul Arad va fi prezent pe muntele Găina printr-o formaţie păstrătoare a tradiţiilor din zona noastră, Ansamblul Florile Mureşului. Este un eveniment de tradiţie, pe care Centrul Cultural Judeţean Arad îl are în program şi sunt convinsă că şi în acest an iubitorii de tradiţie şi folclor vor urca pe munte, pentru a petrece în cel mai autentic stil românesc”, a declarat Ana Maria Dragoş, directorul Centrului Cultural
No Comments
Comments for Festivalul ”CĂSOAIA MUSIC FEST”. are now closed.