Pentru al şaselea an la rând, Aradul devine capitala şahului românesc. Arad Open a ajuns la ediţia 2013 şi, cu două săptămâni înainte de start, organizatorii anunță un număr record de participanți: peste 300! Jucătorii vin din 18 țări: România, Ungaria, Italia, Germania, Danemarca sau Islanda.
Arad Open e împărțit, ca și în anii trecuți, în întrecerea principală și cea a copiilor. Noutatea vine în competiția celor mici, căreia i s-a adăugat o categorie nouă, cea sub 16 ani.
Turneul principal e programat între 3 și 9 august, nouă Mari Maeștri și 19 Maeștri Internaționali confirmând până acum prezența. Printre numele importante figurează câștigătorul ultimelor două ediții, maghiarul Balogh Imre (22 de ani), dar și marele maestru din Serbia Dusan Popovici (30 de ani),favoritul principal al turneului. România îl propune printre protagoniști pe marele maestru Andrei Murariu.
Cei mai promițători juniori din România vor fi la Arad pentru întrecerile copiilor, cele trei categorii (Sub 8 ani, sub 10 ani și sub 16 ani) urmând să se desfășoare în „deschiderea” Open-ului principal, mai exact în perioada 31 iulie – 3 august. Și aici vorbim de participare internațională, fiind prezenți copii din cinci țări.
Arad Open 2013 are loc la Palatul Cultural din Piața George Enescu.
* Lista de start a jucătorilor poate fi consultată la următoarea adresă web: http://chess-results.com/Tnr103516.aspx?lan=1
* Alte detalii sunt oferite de site-ul oficial al competiției: www.aradopen.com
No Comments
Comments for Festivalul șahului din Arad revine! Participare record la Open-ul din 2013 are now closed.