Vânători din ţara dar din străinătate s-au reunit Duminică la Bata, unde s-a derulat cea de a VII-a ediţie a Festivalului Vănătorilor. Cei prezenţi au avut parte de o serie de demonstraţii, spectacole şi concursuri şi nu în ultimul rând de ceunele cu specific vânătoresc preparate de cele 28 de grupe de vânătoare preente la eveniment
S-au desfăşurat demonstraţii cu câini de vânătoare, proba mistreţ în ţarc, proba aport din apă cu raţă, tragere cu arcul şi mai multe ateliere sportive. Expoziţia cu trofee însoţite evident de poveştile vânătoreşti s-au bucurat de o audienţă numerosă dar şi curioasă în acelaşi timp, să cunoască poveştile din spatele acestor trofee.
Un stand bine pus la punct a fost cel al senatorului Constantin Traian Igaş, de unde nu a lipsit ceaunul de vanat, pălinca, dar “cireaşa de pe tort” a fost tradiţionala pită de Pecica, de data aceasta unsă cu unsoare, presărată cu boia şi ceapă roşie, servită chiar de către senatorul PDL,Constantin Traian Igaş,
Aşa cum era de aşteptat festivalul nu a dus lipsă de politicieni de la vărf, care au venit la o “baie de mulţime” dat fiind şi apropierea alegerilor prezidenţiale. Elena Udrea şi a fostului prim ministru, Emil Boc au ţinut să fie prezenţi la acest festival.
[nggallery id=217]
No Comments
Comments for Festivalul Vânătorilor de la Bata, un real succes (FOTO) are now closed.