În perioda 2010 – 2014, Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului a implementat proiectul „Elaborarea studiilor preliminare măsurilor de management conservativ al Parcului Natural Lunca Mureşului”, în parteneriat cu Asociaţia „Clubul Rotary Arad Cetate”.
Acesta a fost cofinanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Operaţional de Mediu, axa prioritară 4 – Protecţia Naturii şi a beneficiat de un buget eligibil de 1.254.183 lei.
Finalizarea proiectului a fost marcată printr-o conferință de presă, la care au fost prezenți, printre alții:
Obiectivul general al proiectului a constat în stabilirea unui set de măsuri care să conducă la menţinerea sau creşterea stării de conservare a habitatelor şi speciilor de interes comunitar din aria protejată.
În perioada de implementare au fost prevăzute o serie de activităţi, dintre care le amintim pe cele mai importante:
- 28 acţiuni de conştientizare la consilii locale şi 48 de acţiuni de conştientizare în şcolile din apropierea ariei protejate (peste 7500 copii paerticipanţi);
- 20 de acţiuni de conştientizare la asociaţii şi organizaţii care îşi desfăşoară activitatea în preajma ariei protejate (peste 750 de persoane participante);
- 4 evenimente speciale dedicate speciilor protejate din parc şi anume „Ziua Ciocănitorii“, „ Ziua Vidrei“, „Ziua Porcuşorului“ şi „Ziua Libelulei, oraganizate în localităţile Sânnicolau Mare, Nădlac, Pecica şi Arad.
- 4 concursuri foto cu tematica grupelor de animale din aria protejată. În urma concursurilor cele mai bune 50 de fotografii au fost tipărite şi înrămate. Fotografiile au fost expuse la expoziţii organizate în Arad, după care au fost expuse în fiecare localitate din preajma parcului prin expoziţii itinerante.
- un film documentar despre parc şi speciile protejate care se găsesc aici;
- realizarea de materiale tipărite dedicate speciilor protejate din parc: fluturaşe, pliante, broşuri, albume foto, postere, mape, suport mucava şi o carte;
- instruiri şi cursuri pentru angajaţii Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului;
- achiziţia unor echipamente de monitorizare;
- revizuirea planului de management.
Beneficiarii implementării proiectului au fost elevii şcolilor din regiune, pescarii, vânătorii, autorităţile publice locale, turiştii, comunităţile locale din preajma parcului dar şi angajaţii administraţiei ariei protejate care au participat la cursuri de instruire. De asemenea, s-au făcut studii complete cu scopul implementării de măsuri privind inventarierea, managementul şi monitorizarea speciilor şi habitatelor de interes comunitar.
No Comments
Comments for Finalizarea proiectului „Elaborarea studiilor preliminare măsurilor de management conservativ al Parcului Natural Lunca Mureşului” are now closed.