Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Aradîn parteneriat cuAgenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Arad (AFIR) și Consiliul Concurenței din România, organizează joi, 23 iulie 2015, începând cu ora 09:30, la sediul instituției de pe strada Cloșca nr. 5, un seminar complex care va trata actualități privind finanțările din cadrul PNDR și aspecte principale ale politicii concurenței în România.
La seminar sunt invitați agenți economici privați, reprezentanți ai administrațiilor publice locale precum și persoanele fiziceinteresate deaccesarea fondurilor europene prin noile măsuri lansate sau de problematicile concurențiale.
În cadrul seminarului vor fi prezentate cele mai noi programe de finanțare nerambursabilă din perioada 2014-2020, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, cu precădere submăsura 4.1 ”Investiții în exploatații pomicole”, submăsura 4.2 ”Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”, submăsura 4.2 ”Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol”șisubmăsura 6.3 ”Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.
De asemenea, reprezentanți ai Consiliului Concurenței din România vor aborda tema ”Concurența, între teorie și practică”, aceasta fiind o premieră pentru CCIA Arad și este organizată în perspectiva în care președinția comitetului pentru Strategii de Dezvoltare Economică a Camerei de Comerț și Industrie a României, în cadrul căruia funcționează Comisia pentru Concurență, este deținută de președintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici.
Pentru o organizare eficientă, vă rugăm să confirmați participarea Dumneavoastră la eveniment, până cel târziu în data de 22.07.2015, la adresa de email carmen.crisan@ccia-arad.ro, detalii suplimentare la telefon: 0730.188.299.
No Comments
Comments for Finanțări PNDR și aspecte actuale privind concurența, în 23 iulie la CCIA Arad are now closed.