Gheorghe Falcă încearcă prin dezinformări și atacuri să distragă atenția de la problemele pe care trebuie să le rezolve. Replica dată ieri deputatului Flavius Măduța conține unele minciuni grosolane. „Nu este normal ca un primar să ascundă prin dezinformări lipsa de soluții pentru cetățeni. Toată lumea știe că Poliția de Frontieră nu s-a desființat, așa cum fabulează dânsul. Genul acesta de manipulări bazate pe minciuni grosolane, cu care ne-a obișnuit, nu mai funcționează. Afirmațiile lui Gheorghe Falcă sfidează orice logică elementară: el susține că spațiul din Mărășești nu este potrivit pentru serviciile Permise și Pașapoarte, pentru că sunt străzi înguste și lipsesc spațiile de parcare, în schimb ar fi potrivit pentru sute de părinți care duc copiii la școală! Este oricum regretabil că primarul Falcă a constatat după 9 ani de mandat că are o problemă cu străzile din municipiu și cu locurile de parcare. În ceea ce privește discuțiile cu părinții și profesorii școlii generale, am avut mai multe întâlniri, am discutat problemele de acolo și le-am promis sprijin. Gheorghe Falcă putea să participe la acele întâlniri, dar nu a făcut-o. În urma discuțiilor, eu am analizat situația și am venit cu o soluție realizabilă, cumpărarea imobilului pentru care arădenii plătesc o chirie mare. Invitația lui Gheorghe Falcă, de a ne întâlni la deschiderea anului școlar arată lipsă de responsabilitate și de caracter, ar fi o lipsă de bun simț față de elevi, părinți și profesori să avem o dispută la un moment festiv important. Asta arată diferența de abordare dintre noi: eu vreau să rezolv probleme, el vrea să facă politică! Nu am dat această nouă replică pentru a prelungi o polemică, ci pentru a relua două întrebări la care Gheorghe Falcă nu a dat răspuns: de ce se comportă abuziv și nu pune pe ordinea de zi a CLM proiectul inițiat de consilierii USL pentru a cumpăra imobilul în care funcționează școala generală Mihai Eminescu? Ce soluții are pentru copiii și profesorii de la școala Mihai Eminescu? Sper că în final va răspunde la cele două întrebări, nu pentru mine ci pentru arădeni‟ a spus deputatul PSD Flavius Măduța.
No Comments
Comments for Flavius Măduţa: “Falcă să prezinte soluții pentru școala generală „Mihai Eminescu‟ are now closed.