Replica lui Gheorghe Falcă la prezentarea situaţiei reale a şcolii generale „Mihai Eminescu” se înscrie în aceeaşi tentă de scandal politicianist cu care ne-a obişnuit. Am să încep prin a condamna minciunile pe care le-a debitat la adresa mea. Eu nu am niciun interes imobiliar legat de instituţiile publice din Arad. Spre deosebire de Gheorghe Falcă, obişnuit cu sălile de judecată, pentru afaceri imobiliare, nu am fost şi nu sunt implicat în astfel de afaceri dubioase. Nu dirijez bugetele instituţiilor publice, cu atât mai puţin nu acord lucrări preferenţial nimănui. Probabil dânsul este obişnuit să împartă lucrări unor firme clientelare, este problema lui şi a instituţiilor abilitate să combată corupţia, nu şi problema mea. Nu am nici o legătură cu lucrările la care face referire Falcă, nu răspund pentru felul în care îşi organizează colegii mei de partid firmele. Nu am luat niciun leu nemuncit de la nimeni, nu mă ocup cu traficul de influenţă şi nu îi permit lui Gheorghe Falcă să facă astfel de insinuări la adresa mea. Ar face mai bine să lămurească interesele pe care le are la mall-ul de unde se teme că vor pleca cele două servicii publice, de paşapoarte şi permise auto. Nu de alta, dar am impresia că ne aflăm în situaţia clasică în care „hoţul strigă hoţii!”. În legătură cu politicienii care vor fi scoşi de cetăţeni din viaţa politică în 2016, doresc să îi spun lui Gheorghe Falcă faptul că diferenţa dintre mine şi el este că eu nu fac politica interesului personal şi am puterea să mă retrag dacă voi considera că am greşit faţă de cetăţeni.
Toate aceste pseudo-acuzaţii infantile la adresa mea au desigur menirea de a ascunde fondul problemei. Ce soluţie are Gheorghe Falcă pentru copiii, părinţii şi profesorii de la şcoala generală „Mihai Eminescu”? Din anul 2006, în imobilul în care îşi desfăşoară activitatea şcoala nu se pot face investiţii. Imobilul se degradează. Oricâte minciuni ar spune, aceasta este realitatea pe care o ştiu toţi cei interesaţi. Eu am propus o soluţie: să cumpărăm imobilul! Are Gheorghe Falcă o soluţie mai bună, realizabilă? Să o spună! Să nu vorbească de pasaje când este vorba de şcoală. Până una alta, finalizarea pasajelor nu intră în atribuţiile mele directe, chiar dacă mă implic pentru rezolvarea acestei situaţii. În schimb, găsirea unei soluţii pentru funcţionarea normală a şcolilor este nu doar în atribuţia primarului, ci este obligaţia primarului. Sper că nu mai aşteaptă alţi opt ani o soluţie realizabilă! Chiriile plătite de Primăria Arad, deci de către contribuabili pentru şcoala generală „Mihai Eminescu” depăşesc 700 000 de euro. Cred că ajunge, administraţia locală trebuie să lase politicianismul şi interesele personale şi să găsească o soluţie practică!
Mă deranjează uşurinţa cu care îi minte pe părinţi, elevi şi profesori. A fost obişnuit să spună ce vrea, cum vrea, fără să fie contrazis de nimeni.
Sunt de acord cu organizarea unei discuţii publice pe tema şcolii generale „Mihai Eminescu”, bazată pe documente şi argumente, nu pe minciuni şi presupuse întâlniri în care s-au promis clădiri. Evident, nu în sediul Poliţiei de Frontieră, care numai în mintea lui Gheorghe Falcă poate găzdui astfel de dezbateri, ci într-un sediu neutru pe care îl putem discuta în perioada următoare.
No Comments
Comments for Flavius Măduţa”Replica lui Falcă se bazează pe minciuni, jigniri şi zero soluţii” are now closed.