PDL îl acuză pe deputatul Flavius Măduţa, că, la adăpostul „experienţei” de câteva luni în Parlament, a intrat în zona aroganţei puterii. „Domnul Măduţa a promis continuarea investiţiilor la cele două pasaje din municipiul Arad, lucrări oprite de Guvernul Ponta! O promisiune neonorată, ba mai mult, deputatul USL dezinformează intenționat cetăţenii Aradului, afirmând că a adus bani pentru continuarea acestor lucrări. De fapt, dacă ne uităm în buget, sumele destinate pasajelor nu sunt pentru continuarea lucrărilor, ci pentru achitarea unor datorii. Să ne arate domnul Măduţa un document în care Guvernul Ponta alocă fonduri pentru reînceperea lucrărilor”, afirmă consilierul municipal Florin Mariş.
Domnul Măduţa ar trebui să lase demagogia şi să le explice arădenilor, în ieşirile sale publice, că Guvernul Ponta a majorat impozitele cu 16% pentru toate judeţele din ţară, conform HG1309/2012. Administraţia locală a municipiului a fost obligată să aplice hotărârea de Guvern, deoarece Ordonanţa ulterioară, considerată reparatorie, specifică clar că doar acele administraţii sunt exceptate de la majorări care nu au arierate, iar Aradul nu se încadrează în aceste prevederi.
„Domnul deputat Măduţa ar trebui să îşi aducă aminte de promisiunile din campania electorală, de faptul că reprezintă cetăţenii din Colegiul 1, unde zeci de străzi sunt blocate de la reabilitare. Asta ar trebui să îl preocupe pe dânsul, nu să facă analize pe activitatea administraţiei locale”, afirmă Mariş.
În ceea ce priveşte preţul la gigacalorie, atragem atenţia parlamentarilor USL că ar trebui să se preocupe de cota pe care Guvernul trebuie să o aloce administraţiilor locale. „Domnii de la USL uită că atunci când s-a votat în Consiliul Local Municipal modernizarea CET consilierii PSD au votat împotrivă. În plus, domnul Măduţa personal ar trebui să ştie că administraţia Popa a solicitat Guvernului primirea CET, în anul 2002, solicitare aprobată. Or, domnul Popa este mentorul politic al lui Flavius Măduţa, aşa că de la acesta ar trebui deputatul USL să solicite explicaţii”, a completat Florin Mariş.
În concluzie, PDL Arad îl avertizează pe deputatul Flavius Măduța că activitatea dumnealui este atent monitorizată de cetățenii Aradului.
„În campanie, Măduța a mers pe la arădeni cu un sac de promisiuni. Sezonul lui Moș Crăciun s-a cam terminat, iar cetățenii nu mai pot fi amăgiți la infinit cu aceste promisiuni”, declară Mariș.
No Comments
Comments for Florin Mariiş: Măduţa a intrat în zona aroganţei puterii are now closed.