Preşedintele PMP Arad, Florin Remeţan, a efectuat o vizită în Republica Moldova. A fost un pas spre realizarea înfrăţirii judeţului Arad cu raionul Ialoveni, prima astfel de asociere dintre un raion din Republica Moldova şi Arad din actualul mandat al Consiliului Judeţean Arad. Deplasarea a făcut parte din strategia promovată de Florin Remeţan, consilier judeţean al PMP de a concretiza cât mai multe contacte şi înfrăţiri cu structuri administrative ale Moldovei de peste Prut. „Am plecat cu sufletul plin de înflăcărare în această vizită la fraţii noştri de peste Prut, pentru a le transmite un mesaj de încredere şi iubire din partea locuitorilor judeţului Arad. Avem datoria de a întinde cât mai multe astfel de punţi către Republica Moldova, pentru a atinge ceea ce partidul nostru, PMP, şi-a înscris ca şi ţel politic, şi anume realizarea condiţiilor care să permită o reunificare a României cu Republica Moldova. Cu ocazia vizitei, am avut şansa să mă întâlnesc cu delegaţia PMP, condusă de preşedintele Traian Băsescu. Acesta a vizitat în aceeaşi perioadă Republica Moldova, participând la mitinguri și întâlniri organizate de Partidul Unității Naționale (PUN) de peste Prut, al cărui președinte de onoare a fost ales în această vară. Am fost alături de colegii din PMP la întâlniri cu cetăţeni ai Republicii Moldova, cărora preşedintele Băsescu le-a transmis mesaje de încurajare şi le-a reiterat determinarea sa de a contribui la realizarea unirii Moldovei cu Ţara Mamă”, a declarat Florin Remeţan, preşedintele PMP Arad.
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a explicat în cadrul vizitei sale în Republica Moldova care este mecanismul prin care se va putea realiza unirea cu România, în cadrul legal consfinţit de Actul final de la Helsinki, care a permis şi reunificarea celor două Germanii. „Noi nu propunem cetățenilor o unire fantezistă. Republica Moldova și România pot organiza un referendum, iar dacă rezultatul e pozitiv, actul final de la Helsinki garantează unificarea. În baza actului de la Helsinki s-a reunificat Germania. Astfel, fosta RDG a devenit automat membră UE și NATO. Vă rog să mă credeți că nu aș fi fost atât de optimist cu acest proiect dacă nu avea succes”, a declarat preşedintele Traian Băsescu.
No Comments
Comments for Florin Remeţan a întins un arc peste Prut are now closed.