Conferinţa judeţeană a PMP Arad, care a avut loc sâmbătă, a ales structura de conducere a organizaţiei judeţene a partidului pentru următoarea perioadă de timp. Au participat 417 delegaţi din municipiul Arad şi din judeţ. Eugen Tomac, preşedintele executiv al PMP, a onorat cu prezenţa lucrările conferinţei, alături de coordonatorul pentru zona de vest a ţării, deputatul Cornel Sânmărtinean. A mai fost prezent, în calitate de invitat, Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Preşedintele în exerciţiu, Florin Remeţan, a prezentat rezultatele organizaţiei în perioada scursă din anul 2014 până în prezent. Preşedintele executiv, Eugen Tomac, în discursul său, a manifestat intenţia PMP de a lupta prin toate mijloacele politice pe care le are la îndemână împotriva guvernării PSD. Cu această ocazie, domnia sa a făcut un apel călduros la tineri, cerându-le să se implice şi să fie tot mai prezenţi în politică.
Delegaţii la conferinţa judeţeană au trecut apoi la votarea conducerii organizaţiei. Florin Remeţan a fost ales preşedinte, Aurica Marga, prim-vicepreşedinte, Camelia Craivan, secretar general, Corina Angelescu, secretar general adjunct, Monica Ţanţ, trezorier. Structura de conducere a PMP Arad a fost completată apoi prin votarea celor 10 vicepreşedinţi şi 10 secretari executivi. Toţi cei aleşi au fost validaţi pe funcţiile respective. „A fost un moment important pentru organizaţia noastră, care dovedeşte seriozitatea demersului nostru politic, prin faptul că au fost aleşi oameni destoinici pentru funcţiile de conducere care impun o responsabilitate deosebită. La nivel naţional, PMP este un partid care până acum şi-a îndeplinit toate obiectivele politice, având reprezentare în Parlament, în Parlamentul European dar şi la nivelul administraţiilor judeţene şi locale. Noi, la Arad, suntem un partid în creştere, care avem datoria de a deveni o forţă politică de care să se ţină seama. Sunt convins că alături de colegii mei votaţi astăzi, vom reuşi să îmbunătăţim performanţele organizaţiei judeţene a PMP Arad şi să continuăm trendul ascendent pe care l-am urmat în ultima perioadă. Funcţiile reprezintă motive de mândrie dar mai mult, impun o responsabilitate, faţă de colegii de partid şi mai ales faţă de cetăţeni. Ei trebuie să ştie că au în PMP un partid care le protejează interesele şi care îi apără de abuzurile şi proasta gestionare a treburilor ţării pe care le fac cei care acum conduc România”, a declarat Florin Remeţan, preşedintele ales al PMP Arad.
No Comments
Comments for Florin Remeţan, ales preşedinte al PMP Arad are now closed.