Preşedintele PMP Arad, Florin Remeţan, este nemulţumit de modul în care funcţionează deszăpezirea drumurilor judeţene în această iarnă, mai ales că este prognozat un nou val de viscol și nămeți.
Deşi, oficial, conducerea Consiliului Judeţean Arad a concesionat activitatea de deszăpezire pentru întreaga reţea de drumuri judeţene, în practică se poate constata că situaţia pe teren este departe de a fi mulţumitoare. „Am circulat în aceste zile pe mai multe tronsoane de drum județan, în special pe Valea Mureșului, și am constatat că în toate zonele unde a nins activitatea de deszăpezire practic nu s-a efectuat. Carosabilul a fost acoperit cu zăpadă iar șoferii, contribuabili, circulând cu viteză redusă, consumând suplimentar combustibil și timp, suportă indolența celor care nu și-au făcut datoria deși administrația județului a semnat contracte cu firme specializate și a disponibilizat bani de la buget. Arădenii s-au săturat de acest mod de a face administrație și au pretenția să poată circula pe drumuri curățate de zăpadă, mai ales că, din fericire, iarna nu a lovit atât de crunt Aradul la acest început de an. Dacă acum nu s-a reușit să se acționeze eficient, ce s-ar fi întâmplat dacă am fi avut parte de o situație gravă cu ninsori abundente, cum este cea din sud-estul țării? Pentru că semnalele mele anterioare la adresa conducerii Consiliului Județean nu au avut efect, mă văd nevoit să atenționez în mod ferm pe cei care nu sunt în stare să urmărească modul în care funcționează deszăpezirea: treziți-vă, faceți ordine, sancționați firmele vinovate de nerespectarea contractelor, mergând până la reziliere dacă este cazul. Dacă nu sunteți în stare, lăsați pe alții mai competenți să conducă județul și să țină situația sub control!” a declarat Florin Remețan, președintele PMP Arad.
No Comments
Comments for Florin Remeţan: „Dacă administraţia judeţului nu poate gestiona situaţia deszăpezirii, să lase locul altora” are now closed.