Preşedintele PMP Arad, Florin Remeţan, transmite un mesaj de mulţumire pentru alegătorii arădeni dar şi de gânduri bune pentru anul 2017.
Anul care se încheie a fost unul care a adus realizări pentru un partid nou şi ambiţios cum este PMP, care a obţinut la nivel judeţean două mandate de consilier judeţean, un primar, trei viceprimari şi 42 de consilieri locali, iar la nivel naţional, şi-a câştigat statutul de partid parlamentar.
„Acum, la sfârşit de an, ţin să aduc cele mai sincere mulţumiri arădenilor care au fost alături de noi şi ne-au acordat încrederea, dar şi tuturor celor care în acest an dificil şi-au exercitat dreptul constituţional de vot, dovedind că le pasă de drumul pe care o va lua România. Doresc să le urez tuturor cetăţenilor judeţului Arad un an nou cât mai bun, multe împliniri, cu sănătate, bucurii şi prosperitate pentru ei şi familiile lor. Iar din punct de vedere politic ţin să îi asigur că PMP va rămâne acelaşi partid apropiat de dorinţele şi necesităţile cetăţenilor, care va monitoriza modul în care noul guvern îşi va duce la împlinire programul electoral şi va fi gata oricând să reacţioneze pentru a repara orice posibil derapaj al democraţiei în România. Un an nou fericit tuturor!” a declarat preşedintele PMP Arad, Florin Remeţan.
No Comments
Comments for Florin Remeţan: „Dragi arădeni, vă doresc un an nou fericit şi multe împliniri!” are now closed.