Cele mai multe amendamente privesc programele naţionale finanţate de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, parlamentarii PMP fiind preocupaţi de dezvoltarea infrastructurii de transport şi a utilităţilor publice în judeţele ţării.
În ceea ce priveşte învăţământul, deputaţii şi senatorii PMP au solicitat, prin amendamentele depuse, alocarea unor sume pentru construcţia/modernizarea de şcoli şi grădiniţe, achiziţionarea unor microbuze pentru transportul elevilor, dotarea şcolilor cu mobilier şi logistică modernă.
Parlamentarii PMP au solicitat şi alocarea de sume pentru construcţia/modernizarea unor spitale şi dispensare, dotarea unităţilor medicale cu aparatură modernă, dar şi construcţia de locuinţe pentru medici.
Nu au fost uitate nici modernizarea instituţiilor de cultură şi suplimentarea bugetului Institutului Cultural Român.
De asemenea, grupul parlamentar PMP a depus mai multe solicitări care se referă la Diaspora: alocarea de bani pentru detaşarea de profesori de limba română, geografie şi istorie în şcolile în care învaţă copii români, editarea şi distribuţia de manuale în limba română către şcolile româneşti din Europa, înfiinţarea de centre comunitare în marile comunităţi româneşti, înfiinţarea în cadrul misiunilor diplomatice a serviciului de call-center cu program non-stop, precum şi alocarea de bani pentru repatrierea cetăţenilor români fără venituri, decedaţi în afara graniţelor ţării.
Deputaţii şi senatorii PMP fac apel la responsabilitatea tuturor parlamentarilor, indiferent de partidul politic din care fac parte, de a sprijini aceste amendamente în folosul tuturor cetăţenilor.
No Comments
Comments for Florin Remețan – presedinte PMP Arad: „Parlamentarii PMP au depus aseară 324 de amendamente la Proiectul Legii bugetului” are now closed.