Preşedintele Mişcării Populare Arad, Florin Remeţan, a făcut azi o scurtă analiză a rezultatelor înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale.
“Din păcate, inspectoratele judeţene au încercat să cosmetizeze rezultatele, procentul real al elevilor care au luat peste 5 la simulare fiind de doar 44%. Aproximativ 22% au luat note între 5 şi 6. În condiţiile în care 6 este nota de promovare la bacalaureat, vă daţi seama care este procentul de promovabilitate” a declarat Florin Remeţan.
Acesta s-a arătat mai mult decât îngrijorat de rezultatele obţinute în judeţul Arad: “În judeţul nostrum doar 36% dintre elevi au avut medii peste 5, ceea ce ne plasează pe ultimele locuri pe ţară, alături de judeţele Vaslui, Tulcea sau Călăraşi. În patru şcoli nu s-a luat nici o notă peste 5, două dintre acestea fiind chiar din municipiu, Şcoala Gimnazială “Ilarion Felea” şi Şcoala Gimnazială “Ştefan Cicio Pop”.
Florin Remeţean consideră că vinovat pentru această situaţie se face şi actualul inspector şcolar general, Lucian Mladin: “În loc să fie preocupat de soarta învăţământului arădean, principala activitate a domnului inspector şcolar general înaceastă perioadă este aceea de a găsi candidaţi pentru PSD la primăriile din judeţ din rândul cadrelor didactice. Ca să folosesc un joc de cuvinte, este clar că domnul Mladin nu are capacitatea de a trece capacitatea. Aşadar ni se pare normal să îi solicităm demisia“ a mai spus acesta.
No Comments
Comments for Florin Remeţan: “Rezultate dezastruoase pentru elevii arădeni la simulare. Mladin, demisia!” are now closed.