Atitudinea sfidătoare a primarului Ioan Turcin față de locuitorii comunei Păuliș și dezinteresul primarului față de problemele grave ale comunei au avut consecințe grave la ultimele inundații.
Joi, vineri și sâmbătă, grădinile localnicilor au fost inundate. În timp ce oamenii au luptat cu mâlul și apa din gospodăriile lor, primarul Turcin făcea o excursie la București, să participe la mitingul PSD pentru scăparea de închisoare a corupților. A fost nevoie de ajutorul primarului PNL din Ghioroc, Corneliu Popi Morodan, și de intervenția președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, ca situația să revină cât de cât la normal. Insistăm pe faptul că primarul Păulișului a întors spatele oamenilor și a plecat la mitingul PSD, la București. A revenit să își facă o poză la Păuliș cu alți membri PSD, când oamenii și-au rezolvat deja singuri mare parte din probleme.
„Știm că Păulișul nu se poate baza pe primarul Turcin. Am constatat de mai multe ori. Comuna nu are nici viceprimar, pentru că nu vrea Turcin. Iar rezultatele catastrofale se văd. Nu știu dacă este incompetență sau indiferență, sau poate ambele, dar mandatul lui Ioan Turcin este un mandat care face rău Păulișului”, a declarat Florin Sari, consilier local PNL Păuliș.
Oamenii din Păuliș sunt disperați de situația în care a ajuns comuna. Ei acuză pe rețelele sociale că primarul este ocupat cu afacerile sale cu teren și neglijează Primăria. În urma inundațiilor de vineri și de sâmbătă, localnicii au organizat în mediul virtual un protest împotriva primarului PSD al Păulișului, Ioan Turcin, pentru a -l obliga să respecte nevoile cetățenilor și să își facă treaba de primar.
No Comments
Comments for Florin Sari (PNL): “La Păuliș oamenii se organizează să îl oblige pe primar să-și facă treaba!” are now closed.