În urma minciunilor grosolane aruncate în spațiul public de Marinel Cionca și echipa sa, privind blocarea reabilitării drumului Arad – Șiria – Pâncota de către guvern, deputatul Florin Tripa a luat legătura cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. Informațiile furnizate de cei de la ANAP demonstrează cât se poate de clar că CJA este singurul vinovat pentru situația în care se află acest drum.
„În ultima perioadă, Marinel Cionca și trepădușii din jurul său au pornit o campanie de dezinformare, încercând să-și mascheze astfel incompetența, neputința de a duce la bun sfârșit proiectul de reabilitare a drumului Arad – Șiria – Pâncota – Buteni. Pentru a vedea care este cu adevărat situația acestui proiect, am luat legătura cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, iar ceea ce mi s-a prezentat este de-a dreptul halucinant.
Din corespondența purtată între ANAP și CJA, reiese cât se poate de clar incompetența cu care ne confruntăm în Consiliul Județean Arad condus de cel mai slab președinte din istoria instituției, Marinel Cionca. Efectiv, cei de la CJA își bat joc de acest proiect. CJA a transmis celor de la ANAP o documentație incompletă, lipsesc o serie de documente, altele nu sunt semnate, altele sunt în mai multe exemplare, ceea ce arată o reală lipsă de interes față de reabilitarea drumului respectiv. În schimb, la capitolul „șmecherii“, cei de la CJA sunt pe primul loc, iar asta am putut afla de la ANAP, pentru că s-au introdus în caietul de sarcini tot felul de condiții cu dedicație, cum sunt lucrările similare, cantități de materiale, dar în special garanția, despre care ANAP spune că nu trebuie să aibă o pondere prea mare la evaluarea ofertelor, trebuind să primeze avantajele economice/financiare, adică prețul cel mai mic, așa cum prevede legea.
Din datele pe care ANAP mi le-a pus la dispoziție reiese clar ceea ce bănuiam: CJA a blocat această licitație de reabilitare a drumului Arad – Șiria – Pâncota – Buteni pentru că dorește să organizeze o licitație cu dedicație, iar câștigătorul lucrării să fie o firmă de casă a PNL. Din acest motiv, CJA refuză efectiv să pună caietul de sarcini în concordanță cu legea, așa cum cere ANAP, iar proiectul rămâne în aer. Între timp, arădenii își distrug zi de zi mașinile pe acel drum, din cauza lăcomiei liberalilor din fruntea CJA“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Florin Tripa: „CJA este singurul vinovat pentru dezastrul de pe drumul Arad – Șiria – Pâncota“ are now closed.