Deputatul PSD Florin Tripa se arată indignat de luarea de poziţie a parlamentarului PNL Glad Varga, în care acesta din urmă critică Guvernul României pentru că nu a alocat bani judeţului Arad în vederea Centenarului Primului Răboi Mondial.
Florin Tripa arată că liberalul este într-o mare confuzie şi încurcă Centenarul Marii Uniri cu Centenarul Primului Război Mondial. În plus, Tripa afirmă că autorităţile judeţene arădene nu au făcut nicio solicitare pentru a primi bani, aşa cum au făcut autorităţile din judeţul Vrancea.
„Liberalul Glad Varga a avut o ieşire publică necontrolată, în care spune că judeţul Vrancea a primit 4,2 milioane de euro de la Guvern, pentru Centenarul Primului Război Mondial, iar Aradul şi Alba au primit zero lei. Este adevărat, însă acesta uită să spună că autorităţile judeţene din Arad nu au solicitat fonduri, aşa cum au făcut-o cele din judeţul Vrancea. În urmă cu două săptămâni, Guvernul României a adoptat o hotărâre privind alocarea de fonduri pentru Centenarul Primului Război Mondial. Consiliul Judeţean Arad, condus de colegii liberali ai lui Glad Varga, nu a solicitat însă niciun leu pentru a organiza evenimente dedicate primei conflagraţii mondiale. Nu văd cum ar fi putut aloca Guvernul României bani, din moment ce nu a existat o solicitare în acest sens din partea Consiliului Judeţean Arad. Nu exclud ca domnul Glad Varga să fie într-o mare confuzie: să încurce Centenarul Primului Răboi Mondial cu Centenarul Marii Uniri. Nu îmi explic ce poate avea PNL împotriva alocării acestor fonduri din care se vor restaura monumente, se vor planta peste 350.000 de copaci, se va reface un pod şi se vor organiza evenimente de comemorare a soldaţilor români care s-au jertfit pentru ţară. De altfel, în acel judeţ sunt mai multe localităţi în care s-au dat bătălii importante în Primul Război Mondial. Au fost lupte care au făcut ca România să nu dispară de pe hartă, în ciuda faptului că Puterile Centrale ocupau o bună parte din ţară. Este inacceptabilă ignoranța celor de la PNL Arad, care sunt în stare în goana după imagine să calce în picioare istoria României. Avem speranța că domnii parlamentari PNL Arad vor lăsa demagogia deoparte și vor avea mai mult respect pentru jertfa eroilor români căzuți la Mărăști, Mărăşești și Oituz”, a afirmat deputatul PSD Arad
Florin Tripa.
No Comments
Comments for Florin Tripa: „CJA nu a solicitat bani pentru Centenarul Primului Război Mondial” are now closed.