2018 se anunță un an al investițiilor, după ultimele date publicate de Ministerul Finanțelor. În primele trei luni ale anului, avem o creștere record a investițiilor publice, cu 280%, în special în sănătate, educație și infrastructura de transport.
„În anul 2017, Guvernul PSD-ALDE a avut o politică orientată în special pe creșterea veniturilor în buzunarele românilor, fiind operate majorări salariale substanțiale în acest sens în sistemul public, dar și pentru pensionari, studenți etc. În acest an, Guvernul va urmări cu prioritate creșterea investițiilor în sănătate, educație și infrastructura de transport. Pentru aceste prime trei luni, practic, statul român a avut la dispoziție mai mulți bani pentru alte angajamente, inclusiv pentru investiții, în urma măsurilor fiscale luate în ultimul an, dar și a unei mai bune colectări la buget, iar acest lucru se vede în datele oficiale: au crescut cu un procent record – 280% – cheltuielile de capital, adică investițiile, în primul trimestrul al anului față de perioada similară a anul trecut. Suma nominală consemnată în execuția bugetară la acest capitol, pe primele 3 luni, este de 3 miliarde de lei.
Un rol important în această creștere l-au avut și măsurile pe zona fondurilor europene, pentru că ne aducem aminte că în decembrie 2016 nu era lansat niciun program, iar în anul 2017 s-a dus o muncă titanică pentru a debloca absorbția fondurilor europene, iar încet, încet, se văd roadele. De asemenea, este foarte importantă contribuția Programului Național de Dezvoltare Locală, prin care se realizează investiții importante, în special în educație, construcția și reabilitarea de școli și grădinițe, dar și în infrastructură, de la străzi, drumuri comunale, până la drumuri județene, rețele de apă și canalizare“, declară deputatul PSD Florin Tripa, membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților.
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Florin Tripa: „Investițiile publice au crescut cu 280%, în primele trei luni din 2018 “ are now closed.