Președintele CJA, Iustin Cionca, continuă să facă politică în timp ce este plătit din banii arădenilor pentru a se ocupa de administrarea județului. În loc să fie preocupat de spitale, drumuri județene, prețul mare la apă, de proiectele eșuate pe fonduri europene, cum e cazul ADI Deșeuri, Iustin Cionca încearcă să facă pe atoateștiutorul și dă lecții parlamentarilor PSD.
„Nu cred că e cazul ca un politician de tipul lui Iustin Cionca, cel mai slab președinte al Consiliului Județean Arad din câți a avut PD, PDL sau PNL, să dea lecții despre ceea ce trebuie făcut în Guvern sau în Parlament. Iustin Cionca e ultimul care ar putea vorbi despre fondurile europene, când sub administrarea sa și a predecesorilor săi Aradul a pierdut cinci milioane de euro, bani destinați Spitalului județean, iar acum e pe cale să piardă zeci de milioane de euro, în proiectul de gestionare a deșeurilor.
Iustin Cionca uită că parlamentarii PSD Arad s-au bătut pentru proiectele Aradului, iar Ministerul Dezvoltării a semnat în acest an contracte de 155 de milioane de lei pentru drumurile județene, bani prin care se reabilitează și drumul Arad – Pâncota, drum care este o rușine a județului în ultimii 13 ani de administrație PD-PDL-PNL.
Același minister alocă zeci de milioane de lei și în acest an, pentru proiecte derulate de administrațiile locale, pentru canalizare, apă, drumuri, școli, grădinițe, iluminat public. E drept, Consiliul Județean Arad nu are niciun proiect finanțat, pentru simplul motiv că în 2016, când la conducere s-a aflat același Iustin Cionca, nu s-a depus niciun proiect pe PNDL, din partea Consiliului Județean Arad, deși cei de la PNL aveau la îndemână Guvernul Cioloș, guvernul lor, pentru a obține fondurile necesare. Prea ocupat cu politica, Iustin Cionca nu mai are timp și de problemele administrative și atunci, ca să-și macheze incompetența, dă vina pe adversarii politici, de obicei pe PSD și pe parlamentarii PSD. Îi reamintesc domnului Cionca faptul că ocupă funcția de președinte al Consiliului Județean Arad, în urma marilor promisiuni făcute în campania electorală din 2016, iar arădenii așteaptă să le pună în practică, nu să plângă în presă ca un copil în prima zi de grădiniță. Cionca ar fi trebuit să spună în campania din 2016 că de fapt aceste promisiuni trebuie onorate de parlamentarii PSD, nu de el și atunci, cu siguranță, n-ar mai fi fost votat, ci ar fi primit încrederea alți politicieni, care sunt în stare să administreze județul Arad. Cum ar fi ca noi să-i cerem domnului Cionca să facă legi sau să pună în aplicare programul de guvernare, adică să lucreze în locul nostru ? Ne-am face de rușine, așa cum se face și Iustin Cionca așteptând ca noi să-i rezolvăm problemele la Consiliul județean“, declară Florin Tripa.
No Comments
Comments for Florin Tripa : Iustin Cionca este cel mai slab președinte al CJA din câți a avut PD, PDL sau PNL are now closed.