Deputatul social-democrat Florin Tripa acuză într-o declaraţie politică, susţinută în Camera Deputaţilor, practicile păguboase ale ENEL. Incompetenţa şi nepăsarea conducerii societăţii şi a personalului, au cauzat situaţii limită în judeţul Arad, după furtuna devastatoare de duminica trecută, în condiţiile în foarte mulţi cetăţeni nu au curent electric nici în momentul de faţă.
„Prin apelul meu, formulat în cea mai înaltă instanţă a ţării, Parlamentul României, am solicitat în mod imperativ instituțiilor abilitate, Ministerul Energiei, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie să intervină și să verifice situația de la ENEL. E timpul ca această societate să înceteze bătaia de joc la adresa milioanelor de români care așteaptă din partea ENEL servicii de calitate, pe măsura facturilor plătite.
Nu este tolerabil, sub nicio formă, ca la zece zile de la urgia care a lovit județele din Banat, să mai existe localități care încă nu beneficiază de energie electrică. Este un lucru de neînchipuit în anul 2017, într-o ţară membră a Uniunii Europene. Cunosc aceste realităţi în mod exact pentru că m-am deplasat în toate localităţile din judeţul Arad, afectate grav de furtună.
Este strigător la cer că o societate la care Statul Român este acționar tratează cu dispreț cetățenii României, comunică date false instituțiilor statului despre situația rețelelor de energie. În ultimele zile, am primit mai multe informații despre lucrurile care se petrec la ENEL, o societate care, repet, este deținută în parte de Statul Român, informații care m-au făcut să înțeleg de ce această companie a fost incapabilă să gestioneze situația generată de furtuna din 17 septembrie. Iar aici mă refer la cauze, la plecarea specialiştilor din firmă care nu au mai fost înlocuiţi, la lipsa cvasi totală a investiţiilor în reţea şi falimentarea societăţii de mentenanţă şi nu în ultimul rând la lipsa de respect faţă de clienţi, de beneficiarii serviciilor în sine. În goana după profit, cetăţenii au ajuns pe ultimul loc, deşi societatea din România aduce câştiguri financiare importante societății mamă din Italia. Dacă nu se intervine de urgență pentru a se schimba ceva în modul de funcționare al ENEL, vom avea o problemă de siguranță națională, fiindcă vorbim totuși de sistemul energetic național.”, afirmă deputatul PSD Florin Tripa
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Florin Tripa : “Nepăsarea ENEL poate genera o problemă de siguranţă naţională” are now closed.