Consilierul judeţean Florin Tripa speră ca vicepreşedintele CJA, Sergiu Bîlcea să se ţină de cuvânt în ceea ce priveşte intenţiile de reabilitare ale drumurilor din judeţ.În acelaşi timp, social-democratul nutreşte speranţa unor colaborări serioase pe acest sector, între conducerea instituţiei şi consilierii judeţeni din opoziţie.
„Întotdeauna am aşezat interesul public în faţa obiectivelor sau orgoliilor de partid.Consider că şi liberalii ar trebui să gândească la fel, când vine vorba despre drumurile judeţene.În acest caz nu ar mai trebui să existe culori politice, nu e o chestiune de ordin doctrinar, ci un obiectiv comun al tuturor consilierilor judeţeni.Cel putin astfel ar trebui să fie ! În ceea ce mă priveşte voi da dovadă de toată deschiderea şi îmi voi pune la dispoziţie întreaga energie şi expertiză pentru soluţionarea, în comisii şi în plen, a tuturor problemelor grave legate de drumurile din judeţ.Cred în puterea dialogului şi a dezbaterii iar climatul de lucru ar trebui să fie unul responsabil faţă de cetăţenii care ne-au acordat votul şi practic şi-au pus speranţele în noi.Atrag atenţia că în cel mai scurt timp este necesar să găsim soluţii şi finanţări pentru drumurile Sintea-Şepreuş şi Măderat-Buteni, tronsoane extrem de importante şi circulate care nu au fost niciodată reabilitate.La fel cum îmi doresc ca traseul Arad-Pâncota să devină o certitudine, în sensul reabilitării acestei rute pe fonduri europene.Din punctul de vedere al echipei social-democrate aveţi tot concursul domnule Bîlcea, în ceea ce priveşte un partener de dezbatere responsabil şi echilibrat.Doar că vremea declaraţiilor a cam trecut, haideţi să ne apucăm de treabă”, afirmă consilierul judeţean Florin Tripa
Biroul de presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Florin Tripa : Vremea declaraţiilor a trecut, haideţi să ne apucăm serios de treabă ! are now closed.