Deputatul PSD Arad Florin Tripa a ieșit public în mai multe rânduri, în ultima perioadă, pentru a trage un semnal de alarmă legat de situația sistemului de distribuție a energiei electrice din județul Arad. Social-democratul a luat atitudine, după furtuna din 19 septembrie, când zeci de localități au rămas mai multe zile fără energie electrică, susținând o declarație în Parlamentul României, legat de modul deficitar în care au acționat reprezentanții ENEL. Deputatul PSD continuă să se preocupe de această problemă, astfel că a inițiat o întâlnire între administrațiile locale din județ și reprezentanții ENEL, în dorința de a găsi soluții pentru îmbunătățirea serviciilor de distribuție a energiei electrice.
„Am văzut cu toții ce probleme au fost după acea furtună, când zile întregi am avut localități fără curent electric. Există foarte multe probleme legate de rețea, iar acestea mi-au fost semnalate mai ales de primari, viceprimari, consilieri din diferite comune și orașe. Există o comunicare greoaie între primari și cei de la ENEL, care nu răspund așa cum ar trebui nevoilor comunităților, motiv pentru care am decis că e nevoie de o întâlnire între factorii de decizie, pentru a căuta soluții la problemele legate de rețeaua de distribuție a energiei electrice, de investiții, de modul de comunicare la nivel instituțional.
Am luat legătura cu doamna prefect Florentina Horgea și am căzut de acord să stabilim o întâlnire într-un cadru oficial, la Prefectura Arad, între autoritățile locale și reprezentanții ENEL. Vreau să invităm la această discuție toți primarii din județul Arad, indiferent de culoarea politică, iar aceștia să prezinte ce probleme există în fiecare localitate, astfel încât să avem o situația reală a sistemului de distribuție a energiei electrice și nu una frumos zugrăvită, prin grafice colorate, de către cei de la ENEL. Sper să avem parte de o atitudine deschisă atât dinspre administrațiile locale, cât și din zona ENEL, astfel încât la finalul întâlnirii să găsim soluțiile necesare pentru îmbunătățirea sistemului de distribuție a energiei electrice din județul Arad, iar locuitorii comunelor și orașelor din județ să aibă de câștigat, să beneficieze de servicii de calitate, pe măsura facturilor pe care le plătesc lună de lună“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for FlorinTripa : „Vom sprijini administrațiile locale să-și rezolve problemele pe care le au cu cei de la ENEL“ are now closed.