Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat azi, în cadrul unei conferințe de presă, că Fondul Monetar Internațional și Consiliul Fiscal au demonstrat că Victor Ponta nu înțelege nimic din economie, dar și că cele două instituții au criticat noul Cod Fiscal propus de tandemul Ponta-Vâlcov.
„Nu mai încape urmă de îndoială că Victor Ponta nu se pricepe deloc la economie. Am spus-o și noi, cei din PNL, de atâtea ori, dar cei de la FMI și Consiliul Fiscal au demonstrat public faptul că domnul Ponta nu înțelege nimic din economie și, în același timp, că măsurile noului Cod Fiscal propus de tandemul Ponta-Vâlcov nu sunt sustenabile pe termen lung. Cu toate acestea, se pare că domnul Ponta crede că o simplă reducere de TVA ține loc de reforme în economie, reforme pe care PSD nu le-a făcut în cei trei ani de când este la Guvernare. Mai mult decât atât, Victor Ponta pune în mare pericol echilibrele financiar-bugetare și securitatea națională pe termen lung, subminând economia pe termen lung, doar pentru a arăta că vine cu o relaxare fiscală, asta deși nu are nici legitimitate politică și nici vreo atribuție în acest sens” a declarat prim-vicepreședintele PNL Arad.
Totodată, Iustin Cionca a declarat că, drept răspuns la semnalele FMI și Consiliului Fiscal, Victor Ponta face pe naționalisto-comunistul și își bate joc de relația României cu FMI.
„După ce atât FMI, cât și Consiliul Fiscal, două instituții a căror profesionalism nu cred că poate fi pus la îndoială, au arătat că nici domnul Ponta, nici Guvernul condus de acesta, nu prea au tangențe cu economia, prim-ministrul României a început să facă pe naționalisto-comunistul, ieșind cu declarații jignitoare la adresa celor două instituții și punând în pericol relația țării noastre cu Fondul. Am văzut că domnul Ponta ia în derâdere Consiliul Fiscal pentru că acesta din urmă a criticat politicile PSD și pentru că au demonstrat că tandemul Ponta-Vâlcov ne minte pe toți cu proiectul noului Cod Fiscal” a mai declarat Iustin Cionca.
În același timp, prim-vicepreședintele PNL Arad a ținut să „taxeze” acțiunile ANAF din ultimele zile, arătând că, pe lângă excesul de zel de care dau dovadă inspectorii, șefii acestora dau dovadă de extrem de multă ipocrizie, făcând ei însuși evaziuni fiscale semnificative.
„Am văzut cu toții excesul de zel de care au dat dovadă inspectorii ANAF în ultimele zile, confiscând urzici și punând pe butuci mai multe afaceri pe motiv că fraudează statul cu sume de câțiva lei. Toate acestea în timp ce fostul ministru Vâlcov își ascundea zeci de tablouri prin pereții prietenilor și rudelor. Toate acestea în timp ce un inspector-șef al ANAF Suceava tocmai a fost arestat, fiind acuzat de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității, permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dar și de complicitate la delapidare. Și cred că acesta nu este singurul inspector al ANAF care comite ilegalități, și nu ilegalități mărunte, precum plusuri de casă de 2-3 lei sau vânzarea ilicită de urzici. În același timp, vedem că șeful Fiscului a descoperit pe umerii cui stă vina pentru economia subterană, mai exact, în opinia acestuia, de vină sunt caietele de datorii de la băcănii sau de la magazinele de la sate. Cu toate acestea, nici șeful Fiscului, nici ministrul Economiei, nici premierul nu scot o vorbă despre prejudiciile uriașe care nu au fost recuperate de la cei care au fraudat statul cu sume astronomice sau chiar despre sărăcia care îi împinge pe oameni să facă cumpărături pe acele caiete de datorii” a mai declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca.
No Comments
Comments for „FMI și Consiliul Fiscal au demonstrat că Ponta nu știe economie“ consideră Iustin Cionca, prim-vicepreședinte PNL Arad are now closed.