- În aria de activitate a E.ON, în primele zece luni ale acestui an s-au înregistrat 16 cazuri de intoxicaţii cu monoxid de carbon;
- În urma acestor evenimente cauzate, în principal, de coşuri înfundate sau construite necorespunzător sau de folosirea aragazului ca sursă de încălzire, au fost afectate 39 de persoane, din care 5 şi-au pierdut viaţa;
- Coşurile de fum trebuie curăţate de cel puţin două ori pe an, o dată obligatoriu înainte de începerea sezonului rece, de către firme sau persoane autorizate;
Un cuplu din localitatea clujeană Hăşdate a fost găsit asfixiat, în luna februarie a.c., în casa în care locuia, din cauza acumulărilor de gaze provenite de la un aragaz lăsat deschis în timpul nopţii. Cei doi, bărbatul în vârstă de 60 de ani şi soţia acestuia în vârstă de 58 de ani, au lăsat toate arzătoarele aragazului aprinse pentru a se încălzi.
Evenimentul a fost înregistrat la scurt timp după o altă tragedie petrecută la finele lunii ianuarie 2015, la Blaj, unde un bărbat în vârstă de 60 de ani a decedat din cauza unui coş de fum cu tiraj insuficient, care nu a mai permis evacuarea corespunzătoare a gazelor arse.
„Am dorit să readucem în atenţia consumatorilor de gaze aceste cazuri grave petrecute la începutul anului întrucât ne aflăm în perioada în care începem să încălzim locuinţele şi când este absolut necesar să ne reamintim regulile de siguranţă, a căror respectare este vitală atunci când utilizăm aparate care funcţionează cu gaze naturale”, declară Teona Oltean, director general adjunct E.ON Distribuţie România.
Folosirea aragazurilor pentru încălzirea locuinţei, coşurile de evacuare neetanşe, înfundate sau construite necorespunzător care duc la acumularea gazelor arse în încăperi, sunt principalele cauze ale acestor evenimente cu consecinţe tragice.
În primele zece luni ale acestui an E.ON Distribuţie România a înregistrat o creştere semnificativă a incidenţei cazurilor de intoxicaţii cu monoxid de carbon, comparativ cu perioada similară a anului trecut, când s-au produs 9 evenimente soldate cu 19 persoane afectate, din care 3 au decedat.
Situaţia este îngrijorătoare, iar compania noastră depune eforturi pentru reducerea numărului acestor evenimente cu potenţial major de fatalitate, inclusiv prin continua informare a populaţiei privind regulile de siguranţă.
Astfel, la început de sezon rece, coşurile de fum, hornurile şi ţevile de evacuare trebuie verificate pentru a ne asigura că ventilaţia este corespunzătoare. Curăţarea coşurilor de fum de cel puţin două ori pe an, una obligatoriu în sezonul rece, exclusiv prin intermediul firmelor sau persoanelor autorizate, este o recomandare de care fiecare consumator de gaze naturale ar trebui să ţină seama fiindcă în acest fel se pot preveni intoxicaţiile cu monoxid de carbon. Nu în ultimul rând, aparatele neautomatizate care funcţionează cu flacără deschisă trebuie supravegheate permanent, fiind interzisă utilizarea lor ca surse de încălzire.
Potrivit datelor IGSU, la nivel naţional, numărul incendiilor la locuinţe înregistrate în intervalul 1 octombrie 2012-30 iunie 2015, a ajuns la 16.275, iar numărul victimelor (adulţi şi copii) a fost de 1.329. Coşurile de fum defecte sau amplasate necorespunzător faţă de elementele combustibile au provocat 34% din totalul incendiilor la locuinţe, în perioada menţionată.
Iată de ce informaţiile privind regulile de siguranţă venite din partea instituţiilor abilitate trebuie însuşite şi aplicate de consumatori. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România au derulat, în ultimii ani, mai multe campanii de informare, prin intermediul parteneriatului „Împreună pentru siguranţă”. Aceste campanii vor continua in scopul creşterii gradului de responsabilizare în ceea ce priveşte aplicarea regulilor de siguranţă. Prin intermediul campaniilor de informare Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România îşi propun să schimbe, în timp, comportamentul cetăţenilor, prin utilizarea corectă a surselor de energie.
No Comments
Comments for Folosirea aragazului drept sursă de încălzire poate duce la tragedii! are now closed.