Preşedintele PSD Vladimirescu, Francisc Kempf, trage un nou semnal de alarmă cu privire la starea dezastruoasă a drumurilor din comună şi pasivitatea primarului Crişan faţă de acest subiect. Mai tragic, administraţia locală ignoră atât solicitărilor noastre scrise cât şi nenumăratele sesizări ale cetăţenilor de a plomba aceste căi de acces.
„Zilnic, locuitorii din Vladimirescu îşi distrug maşinile pe drumurile din comună din cauza gropilor prezente la tot pasul. Sigur că nu am stat nepăsăstori şi în luna martie am solicitat în scris administraţiei locale să privească cu responsabilitate problema şi să se apuce de lucru. Vorbim în special despre acele gropi apărute din abundenţă după îngheţ. Nici până în ziua de astăzi domnul Crişan nu a întreprins nimic, ca în mai toate cazurile, cu menţiunea că lucrările de plombare s-ar putea realiza cu finanţare locală, chiar din excedentul bugetar semnificativ.
Exasperaţi, oamenii ne sesizează că fiecare groapă le dă zilnic de furcă şi că în mod constant îşi deteriorează autoturismele pe fondul dezinteresului manifestat de primar. Să sperăm totuşi că Ioan Crişan nu ne va ține până toamna târziu cu plombarea drumurilor, cum s-a întîmplat anul trecut. Dacă se va petrece acest lucru, probabil foarte mulți cetățeni îi vor adresa cuvinte „dulci“ pentru fiecare groapă în care dau cu mașina.” spune consilierul local Francisc Kempf, preşedintele PSD Vladimirescu.
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Francisc Kempf (PSD Vladimirescu) : Din cauza dezinteresului administraţiei locale liberale, cetăţenii îşi distrug maşinile pe drumurile din comună are now closed.