OFL Arad este una dintre cele mai puternice organizații din țară. Geanina Pistru, cea care are merite deosebite în construcția acestei echipe, candidează pentru un post de prim-vicepreședinte la nivel național și susține moțiunea Nicoletei Pauliuc, „Pentru România, cu suflet”.
„Cred că Aradul trebuie să fie bine reprezentat acolo unde se iau deciziile importante. Și am convingerea că femeile puternice trebuie să conteze mai mult în politică și administrație. Acestea sunt motivele pentru care candidez pentru funcția de prim-vicepreședinte al Organizației Femeilor Liberale (OFL), în echipa Nicoletei Pauliuc. Moțiunea acesteia, „Pentru România, cu suflet” este o platformă pe care putem construi în anii următori.
Este corect ca echipa puternică pe care am construit-o împreună la OFL Arad să fie reprezentată la București! Le mulțumesc tuturor colegelor pentru că suntem întotdeauna în față, una dintre cele mai puternice organizații OFL din țară! Noi niciodată nu am luptat pentru funcții, întotdeauna am construit pentru Arad, pentru comunitate. La București, vom lupta ca Aradul să fie respectat, vom promova modelul unor doamne de succes care să convingă fiecare femeie că poate fi independentă și implicată în construcția unui viitor mai bun!”, a declarat Geanina Pistru.
No Comments
Comments for Geanina Pistru candidează pentru un post de prim-vicepreședinte OFL are now closed.