Gheorghe Falcă cere demisia subprefectului

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on ianuarie 27, 2015 with No Comments

 

Astăzi într-o conferință de presă, edilul șef Gheorghe Falcă a atacat dur atitudinea actualului subprefect, Florentina Horgea, după ce a plecat din postul de jurist al primăriei Arad pentru a ocupa funcția de subprefect,

Totul după ce doamna Horgea a atacat în contencios administrativ o hotărâre pe care aceasta a susținut-o în Consiliul Local Municipal Arad cu argumente redactate pe câteva pagini. Falcă a făcut referire la Hotărârea CLM nr. 201/2014, privind aprobarea documentației de urbanism ”Plan urbanistic pentru zonă construită protejată, zonă monumente protejate Arad”, pe care Prefectura a avertizat că o va a ataca în contencios administrativ.

”Prefectura a atacat planul urbanistic al zonei protejate. În argumentație avem semnătura doamnei subprefect, care a fost angajată în cadrul Primăriei Arad, fiind exact persoana care a argumentat legalitatea acelui proiect. Mai mult decât atât, a existat o contestație la acest plan urbanistic pentru zone protejate și Consiliul Local a trebuit să aprobe un punct de vedere juridic, iar acesta a fost elaborat exact de cea care este azi subprefect”, este de părere Gheorghe Falcă.

Gheorghe Falcă a cerut în mod public demisia din funcția de subprefect sau din cel blocat în cadrul Primăriei Arad, pentru că a reușit să-și exprime păreri diferite în aceiași speță

„Doamna subprefect trebuie să-și dea demisia din una din cele două funcții: ori din funcția de jurist al primăriei, unde are în acest moment postul blocat, sau din funcția de subprefect, pentru că în aceeași speță are două puncte de vedere juridic diferite. Eu cred că specialiștii trebuie să rămână specialiști, nu pot să-și schimbe, în funcție de instituție, poziția juridică”, a conchis edilul șef Falcă.

Citiți în materialul următor poziția subprefectului Florentina Horgea

No Comments

Comments for Gheorghe Falcă cere demisia subprefectului are now closed.