Co-președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, este de părere că deputatul PSD, Flavius Măduța, nu are pic de responsabilitate și de respect față de funcția pe care o ocupă, lăsându-se luat de val ori de câte ori are ocazia să facă vreo declarație publică și neconștientizând ceea ce declară.
„Observ că domnul deputat Măduța tinde să folosească diferite cuvinte, de genul <obsedat>, inadecvate unei funcții precum cea pe care acesta o ocupă. Nu este pentru prima oară când acest domn parlamentar dovedește că nu are pic de responsabilitate și de respect față de funcția de parlamentar. Se pare că acesta, ori de câte ori are ocazia să facă vreo declarație publică, se lasă luat de val și nu conștientizează ce declară. Vedem că în ultima sa <escapadă> publică, domnul deputat Măduța s-a lăsat din nou luat de val și a declarat că Guvernele Boc și Ungureanu au tăiat finanțarea pasajelor de pe Șoseaua de Centură a municipiului Arad. Nimic mai fals! În primul rând, nici măcar inconștiența nu îl mai scuză pe domnul Măduța atunci când vrea să-i mintă pe arădeni că nu Guvernul Ponta a tăiat finanțarea pasajelor. În al doilea rând, într-un moment de rătăcire, domnul Măduța nu poate să se hotărască pe cine să dea vina, pe Guvernul Boc, sau pe Guvernul Ungureanu, sperând probabil că arădenii vor uita că de fapt Guvernul Ponta a tăiat tot ce se putea atunci când a venit vorba de municipiul și județul Arad. Și dacă a uitat, îi aducem noi aminte domnului deputat că, spre deosebire de el și de Guvernul PSD, care n-au făcut absolut nimic pentru arădeni, noi am reușit să facem autostrăzi, am reușit să ne apucăm de linii de tren de mare viteză, am reușit modernizarea Șoselei de Centură a municipiului Arad, am modernizat sediile Direcției Sanitar Veterinară Arad, Direcției de Mediu și Casei de Pensii, iar lista poate continua, în vreme ce domnul Măduța și ai săi colegi din PSD n-au făcut absolut nimic pentru arădeni”, a declarat Gheorghe Falcă.
În același timp, co-președintele PNL Arad spune că Flavius Măduța este ipocrit atunci când se laudă că a rezolvat problema revoluționarilor arădeni și că a repus Aradul pe harta orașelor revoluționare.
„Faptul că domnul Măduța vine și se laudă că el a rezolvat problema revoluționarilor arădeni și repunerea Aradului pe harta orașelor revoluționare este doar o nouă dovadă de ipocrizie. Înainte să se laude că a rezolvat aceste probleme, trebuia să le spună arădenilor că că tot ei, tot PSD și tot Guvernul Ponta, au creat aceste probleme. Guvernul Ponta a încercat anul trecut să scoată Aradul de pe harta orașelor revoluționare prin Ordonanța de Urgență nr. 95/2014. Deci, tot ceea ce au făcut acești oameni a fost să repare ceea ce tot ei au stricat. Și asta după ce tot PNL, prin intervenția publică a domnului Adrian Nițu, a atras atenția asupra acestei nedreptăți. Iar mai apoi, abia la zece zile mai târziu, s-a trezit și domnul Măduța din hibernare, probabil constrâns de opinia publică”, a mai declarat co-președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă.
No Comments
Comments for Gheorghe Falcă: „Deputatul Măduța nu are pic de responsabilitate și respect față de funcția pe care o ocupă” are now closed.