Eurodeputatul Gheorghe FALCĂ (PNL/PPE) a dat un vot negativ pe Directiva privind performanță energetică a clădirilor. Europarlamentarul FALCĂ a subliniat că deși „au fost o serie de amendamente depuse la Plen, fiind cosemnatar al acestora, însă din păcate nu au fost adoptate”.
În ceea ce privește modificările care ar fi trebuie aduse Directivei, FALCĂ detaliază:
„Vorbim în primul rând de includerea energiei nucleare în scopul acestei Directive, însemnând ca energia nucleară să fie considerată sursă de energie verde conform deciziei din Parlamentul European din iulie 2022 privind Taxonomia.
În al doilea rând, un alt amendament pe care l-am susținut a fost referitor la finanțarea valului de renovări. Țintele și ambițiile colosale de a impune statelor membre să renoveze 22% din clădirile rezidențiale până în 2037 sunt exagerate pentru România și nu numai. Conform amendamentului sprijinit de mine, Comisia Europeană ar fi urmat să prezinte, ca parte a cadrului financiar multianual pentru perioada 2028-2034, propuneri legislative pentru a ajusta și întări instrumentele financiare existente și pentru a propune alte instrumente financiare ale Uniunii care să sprijine punerea în aplicare a prezentei directive.
Nu în ultimul rând, statele membre ar trebui să ofere garanții instituțiilor financiare pentru a promova produse financiare, granturi și subvenții specifice, având drept scop îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor în care se află locuințele gospodăriilor vulnerabile. De asemenea, o atenție deosebită trebuie acordată proprietarilor din clădirile cu mai multe locuințe și din clădirile din zonele rurale cu cele mai slabe performanțe. Ar trebui să se ofere garanții și altor grupuri care au dificultăți în a avea acces la finanțare sau în a obține credite ipotecare tradiționale. Statele membre ar trebui să se asigure că aceste grupuri beneficiază de sisteme de renovare neutre din punctul de vedere al costurilor, de exemplu prin scheme de renovare complet subvenționate, sau de combinații între subvenții și contracte de performanță energetică și sisteme de finanțare pe bază de facturi.
Am susținut necesitatea instituirii, la nivelul Uniunii, a unui instrument special de renovare – împrumutul UE pentru renovare – pentru a le permite proprietarilor de locuințe să profite de costurile pentru împrumuturi pe termen lung acordate de Uniune pentru renovări în profunzime”.
În concluzie, Gheorghe FALCĂ susține că în cadrul financiar multianual pentru perioada 2028-2034 „Comisia ar trebui să prezinte propuneri legislative pentru a întări instrumentele financiare existente și a propune alte instrumente financiare ale Uniunii care să sprijine punerea în aplicare a prezentei directive”.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE
Europarlamentarii au adoptat proiectul de directivă cu 343 voturi pentru, 216 împotrivă și 78 abțineri, însă forma finală a legii trebuie negociată cu Consiliul UE. Proiectul de directivă a fost inițiat, în 15 decembrie 2021, de Comisia Europeană, în cadrul pachetului „Fit for 55”.
No Comments
Comments for Gheorghe FALCĂ: Directiva privind performanța energetică a clădirilor avea nevoie de mai multe modificări are now closed.