Gheorghe Falcă: „Nu emoţie se aşteaptă azi cetăţenii să vadă la noi, politicienii, ci acţiune şi discernământ“

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , , , , , ,

Published on noiembrie 02, 2015 with No Comments

afalca

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a remis un comunicat privitor la modul în care autoritățile ar trebui să reacționeze în relația cu cluburile și localurile de acest gen

„Având în vedere faptul că am răspuns solicitării Digi 24, mă simt dator să transmit următorul comunicat de presă

În aceste zile grele, nu ne revine nouă, politicienilor să ne afişăm emoţia. Ar fi poate chiar o jignire la adresa cruntei suferinţe a părinţilor, fraţilor şi surorilor, prietenilor celor morţi sau aflaţi în suferinţă pe patul de spital. Nu emoţie se aşteaptă azi cetăţenii să vadă la noi, politicienii, ci acţiune şi discernământ.

De aceea, calea de urmat nu e cea a descinderilor în cluburi şi a controalelor spectaculoase.

Fermitate, DA, dar nu acţiune punitivă. Astfel de exagerări vor deplasa unele dintre aceste afaceri, din zona gri, într-o zonă şi mai întunecată.

Stricteţe din partea instituţiilor şi a funcţionarilor: DA, şi mai ales unde există riscul pierderii de vieţi. Însă prevenţia se face în primul rând prin colaborare.

E adevărat că numărul mare de avize, permise, licenţe şi taxe sufocă de facto localurile publice?

Oare faptul că există trei taxe pentru muzica difuzată în localuri nu îi împiedică pe unii proprietari să investească mai degrabă în dotări de siguranţă?

Un extinctor în plus ar putea fi cumpărat, o ieşire de urgenţă funcţională ar putea fi amenajată cu banii risipiţi lunar în trei direcţii. Şi nu vorbesc de fapt doar despre bani, ci şi despre energia consumată astfel. Vorbesc deci de o abordare mai atentă, mai corectă şi mai colaborativă.

Consiliul Local Arad a votat de curând pentru obligativitatea localurilor de a avea un sistem de supraveghere video. Poate unii spun ca a fost o greșeală, că am adăugat o povară financiară unor afaceri care nu şi-o permit sau chiar nu au nevoie de astfel de dotări. Dar, noi în CLM ne-am gândit la siguranța oamenilor și a proprietarilor.  Aceste instalații reprezintă un cost de moment nu poveri constante cum sunt taxele  guvernamentale.

Din fericire, niciun pompier nu a murit încercând să salveze vieţi în incendiul din Bucureşti. Dar au murit tineri din public: tineri care, salvându-se pe ei înşişi, s-au întors pentru a salva alte vieţi. Cred că aceşti oameni, dacă ar fi trăit, şi-ar fi dorit să meargă în continuare în cluburi. Cluburi decente şi sigure. În care să se bucure de prestaţia unor artişti protejaţi nu de trei taxe arbitrare, ci de reguli simple şi ferme. De un climat în care fiecare, artist sau proprietar de club, să prospere, iar publicul să se bucure.

Cu astfel de reguli simple și clare le suntem datori tuturor“ se precizează în comunicatul semnat de Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad.

 

 

 

 

No Comments

Comments for Gheorghe Falcă: „Nu emoţie se aşteaptă azi cetăţenii să vadă la noi, politicienii, ci acţiune şi discernământ“ are now closed.