Europarlamentarul PNL, Gheorghe FALCĂ este prezent la reuniunea externă a Grupului Partidului Popular European, care se desfășoară la Berlin. Conferința de azi, a avut câteva tema importante, viitorul Europei și întâlnirea cu Angela Markel, ultima în calitate de Cancelar al Germaniei, fiind printre punctele importante.
„În primul rând trebuie să spun că am discutat despre poziționarea colegului nostru, domnul Manfred WEBER pentru a fi reales în funcția de președinte al Grupului PPE. Îmi exprim întreg sprijinul pentru domnul WEBER, misiunea noastră fiind aceea de a reînvia democrația creștină și partidele de centru-dreapta din Europa.
În al doilea rând, am avut o întâlnirea cu doamna Angela Merkel și am purtat discuții privind viitorul creștin-democrației în Europa. Cancelarul german lasă în urma sa un partid bine consolidat și o moștenire politică și diplomatică cu valoare pentru viitoarele generații.
O altă discuție importantă pentru România a vizat viitorul Europei cu Sebastian Kurz, cancelarul Austriei. Viitorul Europei este strâns legat de aderarea țării noastre la Schengen. Am subliniat importanța garantării drepturilor depline a României ca stat membru UE și am punctat faptul că România și-a îndeplinit obligațiile de securitate și siguranță, așa cum au fost ele stabilite”, a transmis europarlamentarul Gheorghe FALCĂ.
O altă temă abordată în cadrul reuniunii PPE de la Berlin a vizat așa-numitul „Pachet potrivit pentru 55” (Fit for 55) și perioada de tranziție verde. „Ca parte a Acordului verde european, împreună cu Legea europeană privind clima, UE și-a stabilit un obiectiv obligatoriu de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. Acest lucru necesită scăderea substanțială a nivelurilor actuale de emisii de gaze cu efect de seră în următoarele decenii. Ca un pas intermediar către neutralitatea climei, UE și-a ridicat ambiția climatică din 2030, angajându-se să reducă emisiile cu cel puțin 55% până în 2030. UE lucrează la revizuirea legislației sale în materie de climă, energie și transport”, a explicat FALCĂ. În acest context, am subliniat importanța relansării masive a energiei nucleare în Uniunea Europeană.
No Comments
Comments for Gheorghe FALCĂ (PPE/PNL), prezent la reuniunea PPE de la Berlin – „Am subliniat importanța relansării masive a energiei nucleare în Uniunea Europeană” are now closed.