Comisia Europeană a prezentat miercuri, 9 decembrie, „Strategia pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă”, însoțită de un plan de acțiune cuprinzând 82 de inițiative care vor ghida activitatea din Parlamentul European în următorii patru ani.
„Salut inițiativa Comisiei Europene, această strategie fiind menită să creioneze viitorul transportului în Uniunea Europeană. Practic, se pun bazele procesului prin care sistemul de transport al Uniunii își poate realiza transformarea verde și digitală și poate deveni mai rezilient în fața viitoarelor crize. După cum se subliniază în Pactul verde european, rezultatul va fi o reducere cu până la 90% a emisiilor până în 2050, obținută grație unui sistem de transport inteligent, competitiv, sigur, și la prețuri accesibile.
În mod cert, toate modurile de transport trebuie să devină mai sustenabile, cu alternative verzi disponibile pe scară largă. Stabilirea unor etape concrete va menține sistemul european de transport pe traiectoria către un viitor inteligent și sustenabil până în 2030: cel puțin 30 de milioane de autoturisme cu emisii zero vor fi în exploatare pe drumurile europene, traficul feroviar de mare viteză se va dubla la nivelul întregii Europe, călătoriile colective programate pentru deplasări cu o lungime de sub 500 de km vor trebui să fie neutre din punctul de vedere al carbonului, mobilitatea automatizată va fi implementată la scară largă, navele maritime cu emisii zero vor fi pregătite pentru lansarea pe piață”, explică europarlamentarul PPE/PNL, Gheorghe FALCĂ.
În continuare, FALCĂ reamintește că „transporturile au fost unul dintre sectoarele cele mai afectate de pandemia de COVID-19, multe întreprinderi de profil confruntându-se cu imense dificultăți operaționale și financiare”.
„Comisia se angajează să consolideze piața unică – de exemplu, prin consolidarea eforturilor și a investițiilor pentru finalizarea rețelei transeuropene de transport (TEN-T) până în 2030 și pentru sprijinirea eforturilor sectorului de a reconstrui mai bine prin investiții sporite, atât publice, cât și private, în modernizarea flotelor în toate modurile de transport. Să asigure o mobilitate echitabilă și justă pentru toți – de exemplu, făcând astfel încât noua mobilitate să devină abordabilă și accesibilă în toate regiunile și pentru toți pasagerii, inclusiv pentru cei cu mobilitate redusă, și făcând sectorul mai atractiv pentru lucrători”, mai punctează europarlamentarul român.
No Comments
Comments for Gheorghe FALCĂ: Strategia pentru mobilitate creionează viitorul transporturilor în Uniune are now closed.