Vineri seara, în fața unei săli pline a Căminului Cultural din Șofronea, liberalii și-au lansat oficial echipa cu care se vor prezenta în fața cetățenilor la alegerile locale din 5 iunie. În fruntea echipei, în calitate de candidat la funcția de primar al comunei Șofronea, s-a aflat Gheorghe Gavra, un om despre care președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, spune că este un om serios și gospodar.
„La Șofronea, la fel ca și în cazul celorlalte localități din județul Arad, Partidul Național Liberal dovedește că vine în fața cetățenilor cu oameni serioși și gospodari. Domnul Gheorghe Gavra a dovedit că este un bun fermier și un bun gospodar, iar noi avem încredere că, împreună cu echipa PNL, va face treabă bună și în administrația comunei Șofronea. Este nevoie de oameni precum domnul Gavra și cei din echipa dânsului pentru a pune pe roate o comună care în ultimii ani a stat pe loc”, spune Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad.
În același timp, Gheorghe Gavra spune că se bucură de sprijinul și încrederea oferite de către conducerea județeană a PNL Arad și promite, atât colegilor săi, cât și cetățenilor din Șofronea, că își va da toată silința să schimbe în bine fața comunei.
„Mă bucur foarte mult de sprijinul și încrederea pe care conducerea județeană a PNL Arad ni le oferă, mie și echipei PNL Șofronea. Îi asigur că, în mine, vor găsi întotdeauna un partener de încredere. Totodată, îi asigur pe cetățenii comunei Șofronea că îmi voi da toată silința și că voi contribui cu toată priceperea și cu toate puterile mele pentru a schimba în bine fața comunei, pentru ca oamenii de aici să ducă o viață mai bună”, spune Gheorghe Gavra, candidat PNL la Primăria Șofronea.
La evenimentul de lansare au participat atât parlamentari ai PNL, cât și candidați ai liberalilor la Consiliul Județean Arad, în frunte cu Iustin Cionca, dar și candidați PNL la alte primării din județ.
No Comments
Comments for Gheorghe Gavra (PNL) – un om gospodar pentru Primăria Șofronea are now closed.