În două zile, investiții de aprox. 40 de milioane de euro au fost prezentate în județul Arad.
Una este parcul de retail AFI, de pe amplasamentul fostei fabrici de mobilă. Este vorba despre primul parc de retail al dezvoltatorului AFI, în România. Unele dintre cele mai mari branduri din comerț și alimentație publică sunt reprezentate în parc.
A doua investiție consistentă este la Neudorf, de peste 3 milioane de euro! A fost realizată de Holcim, cel mai mare producător de materiale de construcţii din România. Este vorba despre o staţie de Agregate care va furniza agregate către clienţii Holcim din vestul ţării.
Este primul proiect de tip greenfield în divizia de agregate a companiei. Balastiera Neudorf include și o staţie nouă de sortare şi concasare.
Staţia de agregate de la Neudorf, Arad este a cincea la număr din ţară. Ea va fi folositoare în momentul deschiderii șantierelor la drumul expres Arad-Oradea, la, rețeaua de drumuri de pe Valea Mureșului și la drumurile județene construite de Consiliul Județean Arad.
“Să fie într-un ceas bun, aceste investiții mențin Aradul pe harta celor mai active și atractive destinații de business din țară”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.
No Comments
Comments for Gheorghe Seculici: În două zile, investiții de 40 de milioane de euro prezentate în Arad! are now closed.