Statul român este incapabil să își protejeze investitorii autohtoni, iar o dovadă clară în acest sens o reprezintă situația de la metrou, a declarat președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, arhitectul Gheorghe Seculici.
Uzina de Vagoane Astra Vagoane Călători Arad a livrat, cu câțiva ani în urmă, pentru Brazilia, trenurile de călători care transportau publicul la meciurile Campionatului Mondial de Fotbal. Brazilia a cumpărat, deci, vagoane de la Arad. Metrorex însă, în anul 2020, a încheiat un contract să cumpere vagoane de metrou din… Brazilia, deși exista ofertă și de la Arad! Asta, în condițiile în care primele metrouri bucureștene au fost fabricate la Arad și au circulat peste 40 de ani, deci și-au demonstrat viabilitatea. Mai mult, Metrorex a și solicitat ca aspectul vagoanelor pe care le cumpără din Brazilia să semene cu al celor de la Arad, pentru a „păstra linia tradițională”.
Problema cea mai mare este însă alta. Primul dintre cele 13 trenuri de metrou ar fi trebuit livrat din Brazilia la București în luna iunie 2022. A ajuns cu o întârziere de aproximativ un an și jumătate! Al doilea tren nu a ajuns nici măcar astăzi, deși ar fi trebuit deja să fi fost pus în circulație de un an de zile! În aceste condiții, când vor ajunge toate cele 13?
„Metrorex a ales un furnizor greșit, așa cum se vede acum în situația de pe teren. În loc să mizeze pe Astra de la Arad, o firmă românească de încredere, solidă, capabilă să onoreze comenzile la termen, a cumpărat vagoane dintr-o țară unde Astra face exporturi. Nu este doar o rușine, după părerea mea este o situație care trebuie urmărită atent și chiar investigată. Iată că nu se respectă termenii contractuali și asta schimbă cu totul datele licitației câștigate de compania care face livrările din Brazilia. Situații similare au fost la București, și tot în defavoarea Astra Vagoane Călători Arad, și la contractele pentru tramvaie și la cele pentru autobuze, parcă cineva ar avea interesul ca neapărat străinii și nu românii să câștige licitațiile”, a declarat arh. Gheorghe Seculici.
Metrorex a semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou ce urmează să fie introduse pe Magistrala 5, nou construită. Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri depăşeşte 100 de milioane de euro. Potrivit contractului, înţelegerea poate fi extinsă cu opţiunea de livrare a încă 17 trenuri, pe baza unei comenzi din partea beneficiarului, iar valoarea totală a proiectului poate urca la 240 de milioane de euro.
No Comments
Comments for Gheorghe Seculici: „Nu doar Astra Arad, ci tot Bucureștiul are de suferit pe urma contractului Metrorex” are now closed.