Gheorghe Seculici: “Săgeata Albastră revine pe linii”!

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on martie 22, 2023 with No Comments

Săgeata Albastră, celebrul automotor fabricat de Astra Vagoane Călători, este reabilitată și repusă în circulație de CFR!

Primele două automotoare dintr-un contract cadru de 50 au părăsit fabrica VFU Pașcani după reparații capitale. Și interioarele au fost aduse la starea originală.

Din 2000, când CFR a cumpărat Săgeata Albastră de la Arad, nu au mai fost înnoiri de vagoane. Asta deși la Arad se fabrică vagoane pentru export, în uzina domnului Valer Blidar. În continuare constatăm însă că statul este un prost administrator al căilor ferate, cel puțin în privința confortului călătoriei.

“Dacă la infrastructura de rulare se fac investiții din fonduri europene, iar județul Arad este un mare beneficiar al acestora, pe magistralele Curtici-Simeria și Arad-Timișoara, la capitolul înnoirii vagoanelor suntem printre ultimii în Europa. Paradoxal, pentru că avem în țară, la Arad, și unul dintre cei mai vechi și mai puternici producători de vagoane pentru călători, din Europa!”, a declarat arh. Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.

Vagoanele Săgeata Albastră care se vor moderniza vor avea întreținere inclusă 9 ani, adică vor prinde și o reparație capitală.

 

No Comments

Comments for Gheorghe Seculici: “Săgeata Albastră revine pe linii”! are now closed.