Noua sală de gimnastică construită în incinta Stadionului „Gloria”, a fost inaugurată astăzi de către primarul Gheorghe Falcă. Tot astăzi sala a fost predată Clubului Sportiv Municipal. Sala este proiectată pentru activitatea secțiilor de gimnastică și gimnastică ritmică dar dispune și de alte dotări care vor fi folosite pentru sportivii de la atletism. Sala de gimnastică a fost echipată de Clubul Sportiv Municipal Arad cu aparate ultramoderne, cu sprijinul ministerului sportului. „Este o nouă investiție pe care am făcut-o pentru susținerea sportului arădean, este încă o promisiune îndeplinită și o dovadă a preocupării noastre constante pentru dezvoltarea bazelor sportive din municipiul Arad”, a declarat primarul Aradului, Gheorghe Falcă. La rândul său, directorul Clubului Sportiv Municipal Arad, Vasile Păltineanu a spus: „Investiția primăriei crează cele mai bune condiții pentru pregătirea gimnaștilor noștri, echipamentele sunt de cel mai înalt nivel competițional și sperăm că rezultatele sportive să fie tot mai bune de acum înainte”.
Investiția în valoare de 2,3 milioane de lei a fost realizată de municipalitate din bugetul local. Obiectivul construit cuprinde: sala de gimnastică de 503,5 metri pătrați, o sală de forță de 102 metri pătrați, corp de vestiare cu sală de prim ajutor și control-antidoping, vestiare pentru gimnaști, pentru antrenori, pentru arbitri, pentru oficialii din competiții și, separat vestiare pentru sportivii de la atletism, toate dotate cu grupuri sanitare și dușuri, precum și spații utilitare ( magazie, centrală termică).
Profesorul Eugen Căţean a spus că aşteaptă această sală de gimnastică din anul 2005, iar faptul că nu a fost realizată până acum a dus la pierderea unei generaţii de sportivi. „Din anul 2005, ne luptăm să ne facem o infrastructură performantă pentru gimnastică. Eu am pregătit 3 generaţii de sportivi, iar a patra am pierdut-o pentru că nu am avut sală. Domnul primar Falcă a înţeles că avem nevoie de o sală şi a oferit tot sprijinul pentru această investiţie”, a declarat Eugen Căţean.
Primarul Gheorghe Falcă a mai declarat că lucrările la noua sală de sport au fost realizate în 15 luni. De asemenea, acesta a spus că în curând se va deschide o nouă sală de sport în carierul Bujac.
No Comments
Comments for Gimnaştii arădeni au de azi unde să se antrenze la standarde olimpice are now closed.