Deputatul PNL Glad Varga a prezentat în cadrul unei conferințe de presă hotărârea de guvern care reglementează sistemul de garanție-returnare (SGR) a deșeurilor de ambalaje, ce devine obligatoriu de la 1 octombrie 2022. Ambalajele reutilizabile vor fi returnate în schimbul a 50 bani pentru fiecare ambalaj depus la orice punct de returnare, indiferent de unitatea comercială de la care a fost achiziţionat.
„Producătorii de bere, băuturi alcoolice, ape minerale sau sucuri se vor înregistra în sistem şi vor asigura pentru consumatori posibilitatea predării ambalajelor contra acestei garanţii. Sistemul este obligatoriu pentru toate unităţile comerciale, indiferent de mărime, urmând ca unităţile cu vânzare mici, din mediul rural, să fie sprijinite de autorităţile locale. Este important de menţionat că administratorul acestui sistem este o societate pe acţiuni, având ca acţionari asociaţiile producătorilor şi ale comercianţilor şi statul în proporţie de 20%. Toate produsele supuse acestor reglementări vor fi inscripţionate cu marca unică a SGR şi identificate prin cod de bare. O rată de recuperare de 65% la sticlă, plastic şi metal este vizată pentru primul an de implementare, urmând ca aceasta să ajungă la 85-95% în cel de al treilea an. Sistemul de garanţie-returnare este o etapă semnificativă în diminuarea deficienţelor din domeniul deşeurilor, o soluţie pentru rezolvarea situaţiilor de infringement şi nu în ultimul rând, un aport considerabil la dezvoltarea economiei circulare şi un beneficiu pentru sănătatea noastră, prin reducerea spaţiilor vaste ocupate în prezent de deşeuri, în care majoritatea sunt ambalaje”, a declarat Glad Varga.
No Comments
Comments for Glad Varga: „Ambalajele reutilizabile vor fi returnate în schimbul a 50 bani pentru fiecare ambalaj depus la orice punct de returnare” are now closed.