Glad Varga, deputat PNL: „Ministerul Culturii încalcă legea!”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on ianuarie 12, 2017 with No Comments

Varga Glad

Pe site-ul Ministerului de Cultură apare în data de 6 ianuarie 2017 un anunț privind sesiunea de selecţie a proiectelor culturale dedicate Zilei Culturii Naţionale care are loc pe 15 ianuarie. Ministerul comunică faptul că vor fi alocați 200.000 lei pentru sprijinirea derulării activităților și proiectelor culturale destinate acestei zile.

Deputatul liberal, Glad Varga, este convins de faptul că anunțând sesiunea de selecție într-un interval atât de scurt, doar nouă zile, cel mai probabil Ministerul are deja lista cu cei care trebuie să primească finanțare, iar întreaga procedură este doar de fațadă:„Toată situația cu sesiunea proiectelor pentru Ziua Națională a Culturii este bătătoare la ochi. Am experiență în ceea ce privește derularea unui proces de obținere a fondurilor nerambursabile pentru proiecte culturale, de mediu și ecologie, voluntariat și mi se pare un termen imposibil de realizat a întregii acțiuni propuse de Ministerul Culturii. Mai precis în 6 ianuarie apare anunțul, care este valabil până în 11 ianuarie, ceea ce înseamnă că în următoarele 4 zile, comisia de evaluare trebuie să selecteze proiectele, să facă anunțul oficial și să contracteze evenimentul. Concluzia mea este că undeva în acest Minister există deja o listă cu proiectele care trebuie să primească cei 200.000 lei. În cazul în care există deja o listă nu mai contează termenele limită acordate de Ministerul Culturii.

Probabil că noul guvern a învățat deja metoda pentru a ocoli legea după bunul plac. Conform OG nr. 51 din 11 august 1998, cap III, art. 10 Anunțul public privind sesiunile de selecție este comunicat pe site-ul autorității finanțatoare, precum și în presa scrisă și audiovizuală, dupa caz, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data limită pentru depunerea ofertelor culturale, în cazul proiectelor pentru Ziua Națională a Culturii termenul de 30 zile nu s-a respectat de către noul guvernul PSD, acesta fiind înlocuit cu 9 zile. Pentru că, ne demonstrează cei de la Minister, nu ai nevoie de o lună să selectezi niște proiecte care primesc finanțare de 200.000 lei, când deja se știe cine sunt câștigătorii, cel mai probabil ONG-urile de casă ale PSD-ului”

Deputatul PNL, Glad Varga, spune că legea specifică perioada de contestații de 5 zile lucrătoare, care nici măcar nu se regăsește în normele metodologice privind finanţarea nerambursabilă a proiectelor culturale organizate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale:”După ce că perioada depunerilor de proiecte este extrem de scurtă, implicit depunerea contestațiilor nu se poate realiza. Aștept o lămurire de la Minister, deoarece nu mi se pare firesc și cu siguranță nu este legal să se sară peste această etapă, doar așa pentru că unora li se pare o inconveniență.

Cu această ocazie solicit Ministerului Culturii un răspuns public pentru încălcarea normelor metodologice conform OG 51/1998. De asemenea solicit lista cu toate ONG-urile care au depus proiecte și lista cu ONG-urile care au câștigat, precum și data, locația desfășurării proiectelor. Având în vedere că mailul de trimitere a proiectelor este direct la Cabinetul Ministrului, cabinet.ministru@cultura.ro , solicit lista cu numele experților implicați în evaluarea proiectelor” încheie deputatul liberal, Glad Varga.

No Comments

Comments for Glad Varga, deputat PNL: „Ministerul Culturii încalcă legea!” are now closed.