Deputatul Glad Varga critică atitudinea Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, faţă de legea care interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcţii în Guvern, considerând că aceasta nu este decât o mostră de servilism faţă de noua putere şi faţă de Liviu Dragnea.
„Recunosc că sunt unul dintre cei care cred sincer că orice om care a suferit o condamnare, fie pe drept, fie ca urmare a unei erori judiciare, trebuie să aibă posibilitatea de a se reabilita, de a demonstra că se poate îndrepta. Totodată, însă, nu pot accepta ideea ca asemenea persoane să ajungă la conducerea ţării, pentru că orice societate sănătoasă trebuie să îşi asigure ceea ce eu aş numi prevenţie socială.
Nimeni nu ar trebui să-şi permită să instaleze în fruntea statului oameni care ar putea să dăuneze bunei funcţionări a instituţiilor sau securităţii naţionale. Vorbim, la modul concret despre cazul Liviu Dragnea, care a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei. Din păcate, este deja clară intenţia acestuia de a ajunge premier, în ciuda Legii 90/2001, a cărei modificare se urmăreşte cu asiduitate. iar aceasta, prin intermediul Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, care a sesizat Curtea Constituţională, solicitând un verdict de neconstituţionalitate a acestei prevederi legale” arată Glad Varga.
Deputatul liberal arădean consideră că Victor Ciorbea dezonorează statutul pe care îl are şi întinează memoria înaintaşilor ţărănişti, de la care se revendică acesta.
„Maniu şi Mihalache, patrioţii pe care ţărăniştii români, atâţia câţi mai sunt, îi vor comemora pe 4 şi 5 februarie, chiar în incinta groaznicei închisori de la Sighet, dar şi Corneliu Coposu, seniorul politicii româneşti de după revoluţie, s-ar răsuci în mormânt văzând cum un ţărănist de vază, fost preşedinte de partid, fost premier al României, a ajuns să fie unealta urmaşilor comuniştilor.
Comportamentul duplicitar al lui Victor Ciorbea este cum nu se poate mai clar, demonstrând că nu este Avocatul Poporului, ci avocatul PSD şi al lui Dragnea. Mai ales prin prisma faptului că este judecător, dacă ar fi avut dubii asupra constituţionalităţii legii, ar fi trebuit să o conteste demult la Curtea Constituţională, nu să aştepte până când s-a instalat noua putere. Nu a avut curajul să facă acest lucru, de teamă că dacă PSD nu câştigă alegerile îşi va pierde sinecura.
Repet, nu mă refer în principal la prevederile legii, ci la servilismul Avocatului Poporului, care nu este ceea ce spune titulatura. Or, dacă noii guvernanţi chiar doresc să demonstreze că vor ca separarea puterilor în stat să fie reală, dacă vor să continue pe calea europeană, este obligatorie eliminarea oricăror imixtiuni în funcţionarea democratică a instituţiilor statului, fără presiuni din partea politicului.
Le reamintesc că legea 90 a fost o cerinţă a Uniunii Europene din perioada de preaderare, pentru eliminarea unui steguleţ roşu. Doreşte, cumva, PSD să primim, acum, un nou steguleţ roşu care să impieteze asupra eliminării Mecanismului de Control şi Verificare?” încheie Glad Varga.
No Comments
Comments for Glad Varga: „Maniu se răsuceşte în mormânt!” are now closed.