Glad Varga (PNL): „Aviz favorabil pentru interzicerea exploatării masei lemnoase în parcurile naţionale”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on martie 13, 2018 with No Comments

În şedinţa de săptămâna aceasta, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor a avizat favorabil propunerea legislativă privind interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale.

Prin prisma ultimelor informaţii cuprinse în raportul public al Curţii de Conturi a României, legate de deficienţele constatate cu privire la formele de proprietate din ariile protejate, importanţa promovării acestui proiect de lege sporeşte considerabil. Sunt necesare de urgenţă măsuri concrete pentru protejarea pădurilor din România, precum cele prevăzute în propunere legislativă menţionată. Prin interzicerea exploatării masei lemnoase, timp de zece ani, în zonele de protecţie şi zonele de conservare durabilă din parcurile naţionale şi realizarea, în această perioadă, a unui studiu privind efectele de mediu, sociale şi economice ale biodiversităţii şi serviciile ecosistemice se vor pune la dispoziţia publicului şi a specialiştilor date clare, pe baza cărora să se fundamenteze politici durabile pe termen lung.

Propunerea legislativă privind interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale îşi continuă parcursul procedural din Parlament, fiind la acest moment în dezbatere la comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor. După ce va primi avizul din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, se va întocmi raport comun de către Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic. Camera Deputaţilor este camera decizională.

Glad Varga

Deputat PNL

 

No Comments

Comments for Glad Varga (PNL): „Aviz favorabil pentru interzicerea exploatării masei lemnoase în parcurile naţionale” are now closed.