Tinerii liberali arădeni au inițiat o campanie de ecologizare și curățenie în mai multe localități din județul Arad. Aceștia vor planta câteva sute de copaci și vor face curățenie în mai multe zone, pentru început în localitățile Ghioroc, Curtici, Macea.
Campania de ecologizare, „Fii activ, trăiește sănătos” este o invitație adresată tuturor tinerilor și a celor care se simt să se implice pentru a face localitățile mai frumoase, mai sănătoase.
„În calitate de parlamentar am inițiat proiecte legislative pentru protejarea mediului și numeroase campanii de ecologizare. Consider că implicarea tinerilor în astfel de acțiuni este o prioritate și o necesitate pentru ocrotirea mediului, dar și pentru un stil de viață sănătos. Să nu uităm că prin protejarea mediului, ne protejăm pe noi înșine! ”, a spus deputatul Glad Varga, președintele TNL Arad.
„Este o invitație la acțiune, pentru un mediu sănătos, pe care o adresăm tuturor. Suntem tineri și liberali și credem că avem energia și dorința de a schimba lucrurile în bine, de a da exemple pozitive, de a mobiliza arădenii pentru a avea în jurul nostru un mediu îngrijit”, a spus Bogdan Faur, prim-vicepreședinte TNL Arad.
„Chemăm toate persoanele care se consideră active la acțiunile de curățenie de primăvară. Putem constata în discuțiile cu arădenii și pe rețelele de socializare că foarte mulți oameni sunt interesați de ecologizare, mulți dintre cei care se exprimă cred că ar dori să facă ceva concret dar poate lipsește cadrul adecvat. Noi îi încurajăm pe arădeni să ni se alăture, să arate spirit civic și implicare”, a declarat Patricia Dinga, președinte executiv TNL Arad.
„Ecologizare prin plantarea unor pomi este o acțiune cu efect pe termen lung. Suntem cu toții revoltați de defrișările ilegale, de distrugerea mediului într-un mod iresponsabil. Noi suntem deciși să mergem mai departe de a constata că ceva nu este în regulă, ieșim să plantăm pomi în anumite zone, în parteneriat cu administrațiile locale. Îi invităm alături de noi pe toți cei care vor să treacă de la vorbe la fapte”, a spus Bogdan Noghiu, secretar general TNL Arad.
No Comments
Comments for Glad Varga (PNL): “Ecologizarea-o prioritate pentru tinerii liberali arădeni” are now closed.