Ieri, în plenul Senatului, majoritatea PSD-ALDE a respins propunerea legislativă privind interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale. Deşi, în ultima vreme, organizaţiile neguvernamentale au semnalat cazuri de tăieri ilegale în Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului, Parcul Naţional Porţile de Fier, Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, Parcul Naţional Retezat, coaliţia PSD-ALDE este imună la orice măsură concretă, care se impune neîntârziat. Guvernul simulează interesul pentru ariile protejate, dar, de fapt, dă dovadă de superficialitate şi incompetenţă, prin pasarea responsabilităţii de la o instituţie la alta, atunci când sunt date publicităţii cazurile de tăieri ilegale.
Am propus prin proiectul de lege măsuri ferme pentru protejarea pădurilor din România, şi anume interzicerea exploatării masei lemnoase, timp de zece ani, în zonele de protecţie şi zonele de conservare durabilă din parcurile naţionale şi realizarea, în această perioadă, a unui studiu privind efectele de mediu, sociale şi economice ale biodiversităţii şi serviciile ecosistemice. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în Camera Deputaţilor, unde îl voi susţine în calitate de iniţiator.
Detalii suplimentare:
https://www.senat.ro/Legis/lista.aspx?nr_cls=L312&an_cls=2017
No Comments
Comments for Glad Varga (PNL): „PSD-ALDE a respins propunerea legislativă privind interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale” are now closed.